Din vara anului viitor, Guvernul vrea să interzică, de anul viitor, introducerea pe piaţa naţională a pungilor din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner. De la începutul lui 2019 va fi interzisă şi comercializarea. Măsura a fost adoptată ca urmare a prevederilor Directivei Europene în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.
Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, de la 1 iulie 2018 se interzice introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner, iar de la 1 ianuarie 2019, comercializarea lor.
„Interdicţia vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner”, subliniază reprezentanţii Guvernului, citați de News.ro.
Guvernul a luat această decizie pentru a transpune prevederile Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.
De asemenea, proiectul mai spune că începând cu 27 mai 2018, Ministerul Mediului va raporta consumul anual de pungi de transport din plastic subţire atunci când va furniza către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.
Potrivit proiectului de lege, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin unităţile subordonate, precum şi autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale promovează campanii de informare şi educare a publicului şi a operatorilor economici privind sistemele de returnare, colectare şi valorificare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje care le sunt disponibile, contribuţia lor la refolosirea, valorificarea şi reciclarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, sensul marcajelor de pe ambalajele existente pe piaţă, elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi impactul dăunător asupra mediului al consumului excesiv de pungi de transport din plastic subţire.
„Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asigură preluarea, prin ordin al ministrului mediului, în termen de 120 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a actului de punere în aplicare adoptat de Comisia Europeană care stabileşte specificaţiile etichetelor sau ale marcajelor menite să asigure recunoaşterea la nivelul Uniunii a pungilor de transport din plastic biodegradabile şi compostabile”, explică Guvernul, precizând că şi în România nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantităţi ridicate de deşeuri, care conduc la poluarea mediului şi agravează problema deşeurilor abandonate inclusiv în corpurile de apă, ameninţând biodiversitatea ecosistemelor acvatice.
Sursa foto: pixabay.com