Judecătorul Horațius Dumbravă, fost membru al CSM, cere președintelui să se implice în scandalul legilor justiției pentru a apăra statul de drept. Dumbravă spune că șeful statului trebuie să se folosească de puterile conferinte prin constituție pentru că nu este suficient doar să iasă public cu declarații de presă.
Judecătorul Horațius Dumbravă, fost membru al CSM, într-o postare pe Facebook, solicită președintelui statului implicarea în scandalul legilor justiției, pentru a apăra statul de drept. Magistratul spune că simplele declrații de presă ale șefului statului nu sunt suficiente pentru a preveni subordonarea justiției.
“Președintele Iohannis trebuie să se implice în scandalul legilor justiției pentru apărarea statului de drept și a ordinii de drept. Are la îndemână pârghii constituționale. Simple declarații ale Președintelui nu ajung. Situația a escaladat. Lipsa de consultare și dialog a actualului ministru al justiției cu corpul profesional al judecătorilor și procurorilor, cu societatea civilă, modul netransparent în care a domnia sa a înțeles să inițieze un proiect de lege, schimbând paradigma constituțională a justiției (independenței acesteia) prin subordonarea judecătorilor și procurorilor puterii executive, sunt semnale serioase inclusiv pentru Președintele României că este cazul unei intervenții constituționale,” scrie Dumbravă pe pagina sa de socializare.
Judecătorul spune că președintele este obligat prin constituție să devină un mediator între puterile statului. Dumbravă oferă și mijloacele constituționale prin care Iohannis poate interveni în demersul modificării legilor justiției.
“Să ceară o consultare cu Guvernul pe tema proiectului de lege de modificare a legilor justiției, întrucât este o „problemă urgentă și de importanță deosebită” prin amploarea scandalului pe care o vedem cu toții (art. 86 din Constituție); Să participe la ședința de Guvern când se va „dezbate” inițiativa ministrului justiției privind proiectul de lege. Art. 87 paragraful 1 din Constituție permite Președintelui României să participe și, chiar, să prezideze această ședință. Este vorba de asigurarea ordinii publice, cum spune textul constituțional, pentru că ordinea publică înseamnă o ordine de drept și una de fapt, iar subminarea statului de drept printr-un astfel de proiect de lege este de natură să aducă atingere uneia din valorile indicate de art. 87 din Constituție,” mai spune Horațius Dumbravă.
Președintele Iohannis a vorbit în repetate rânduri despre faptul că nu agrează modificările aduse legilor justiției. Șeful statului a fost dernajat de faptul că președintele este scos din procesul decizional de numire a procurorilor-șefi și de mutarea Inspecției Judiciare în subordinea Ministerului Justiției. Iohannis a spus că astfel de modificări duc la politizarea justiției iar prezența președintelui în procesul decizional este o garanție a imparțialității.