Fost lider al partidului UKIP şi cel mai vocal susţinător al Brexit, Nigel Farage a criticat Uniunea Europeană pentru că ar fi eşuat să condamne în mod clar violenţele poliţiei care au pătat referendumul contestat care a avut loc duminică în regiunea spaniolă Catalonia, relatează The Associated Press, conform News.ro.
”Este extraordinar să-ţi dai seama că Uniunea (Europeană) este pregătită să treacă cu vederea” ceea ce s-a întâmplat în Catalonia, a declarat Farage .
”Nu am crezut (vreodată) că vom vedea poliţia unui stat membru al Uniunii rănind 900 de persoane în încercarea de a le opri să se ducă să voteze”, le-a spus el colegilor săi europarlamentari.
Farage l-a atacat de asemenea pe preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, pe care l-a acuzat că a trecut sub tăcere acest lucru, într-un discurs pe care l-a susţinut marţi în sesiunea plenară,
”Ce primim noi astăzi de la ministrul Juncker. Nicio păsărică”, a spus fostul lider al Partidului Independenţei Regatului Unit (Ukip).
Pe de altă parte, Nicosia a îndemnat la respectarea suveranităţii Spaniei, apreciind că referendumul pe tema independenţei din Catalonia a fost organizat ”prin încălcarea” Constituţiei spaniole.
Unitatea Spaniei şi ordinea ei constituţională este necesar să fie apărate, a subliniat Ministerul cipriot de Externe în acest comunicat.
”Dialogul şi reţinerea sunt singura cale înainte”, apreciază diplomaţia cipriotă.
Insula a fost împărţită între ciprioţii turci, în nord, şi ciprioţii greci, în sud, în urma invaziei Turciei, în 1974, după o lovitură de stat a susţinătorilor unirii insulei cu Grecia.
Ultima rundă de negocieri în vederea reunificării insulei, în iulie, a eşuat.
De asemenea, un purtător de cuvânt al diplomaţiiei turce, Huseyin Muftuoglu, a subliniat că respectarea integrităţii teritoriale a Spaniei este principalul ”principiu”.
Ankara îndeamnă ambele părţi implicate în criza spaniolă să respecte legile şi să evite violenţa, a insistat el marţi, citat într-un comunicat.
Turcia face aceste declaraţii în urma referendumului de duminică, respins ca ilegal de justiţia spaniolă şi pătat de rănirea a peste 800 de persoane în violenţe între civili care voiau să voteze şi poliţia antirevoltă, care încerca să-i oprească.
Ankara crede că Madridul va depăşi ”asemenea teste”, afirmă Muftuoglu.
Autorităţile turce, care luptă împotriva unei insurgenţe kurde, s-a opus cu vehemenţă organizării unui referendum pe tema independenţei regiunii semiautonome Kurdistan, în Irak, ameninţând cu sancţiuni economice şi acţiuni militare.
Sindicate şi grupări care susţin independenţa au convocat marţi o zi de grevă în catalonia, în semn de protest faţă de brutalitatea poliţiei în cursul referendumului pe tema secesiunii regiunii faţă de Spania.
Greva a fost convocată în timp ce lideri catalani reflectă la o eventuală declarare a independenţei săptămâna aceasta, în urma consultării considerate ilegale şi invalide de către Madrid.
Lucrători portuari au fost chemaţi să participe marţi la un miting în faţa sediului central al Partidului Popular (PP, la putere), iar pompieri urmau să demonstreze în faţa sediului filialei regionale a Ministerului de Interne, la Barcelona.
Mitinguri de protest au fost de asemenea convocate în faţa secţiilor de votare unde poliţişti au intervenit în forţă duminică în vederea împiedicării votului.
(News.ro)