Indicele ROBOR a crescut cu aproape 10% într-o singură zi şi a ajuns la 1,25% pentru prima dată în ultimii 2 ani

Vocea.biz / 27.09.2017
Indicele ROBOR a crescut cu aproape 10% într-o singură zi şi a ajuns la 1,25% pentru prima dată în ultimii 2 ani

Indicele ROBOR, cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care se calculează creditele în lei cu dobânda variabilă, a crescut, miercuri, la 1,25%, cu 9,6% mai mult faţă de nivelul de 1,14% înregistrat marţi.

Şi indicele ROBOR la 6 luni, folosit în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a avansat la 1,35%, de la 1,25% marți.

La începutul lunii septembrie, ROBOR la 3 luni era cotat la 0,92%, iar la începutului anului curent era la 0,87%. Creşterea a fost mai accelerată în septembrie, după mai multe luni de stabilitate.

Trendul de creştere a ROBOR înseamnă rate mai mari la bancă, informează Mediafax.

Indicele a coborât sub 1% în ianuarie 2016 şi nu a mai revenit peste acest nivel până în 18 septembrie 2017. Ultima dată când ROBOR la 3 luni a fost cotat peste 1,2% a fost în octombrie 2015.

Robor reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. El se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.

De exemplu, dobânda pentru creditul de locuinţă acordat de bănci prin programul Prima casă este formată dintr-o marjă fixă de 2% plus Robor la 3 luni.

Robor este influenţat de nivelul de lichiditate din piaţă. Majorarea nivelului acestui indicator poate să fie resimţită în viitor de români şi să plătească rate mai mari la credite.

Ajustarea ratelor dobânzilor este o operaţiune realizată de obicei trimestrial de către bănci.

Călin Popescu Tăriceanu: ”Eu n-am credite, slavă Domnului. Dacă statul doreşte să îşi încaseze dividendele şi este criticat, atunci ar trebui să criticaţi şi companiile private care fac acelaşi lucru”

Doar că “bani puţini” înseamnă “bani scumpi.”

Irina Chiţu, director Finzoom: “Indicele ROBOR se calculează ca o medie la 10 bănci din piaţă cu cât se împrumută între ele. Dacă aceste bănci se vor împrumuta din ce în ce mai scump, atunci şi indicele ROBOR creşte.”

Sursa foto: Mediafax Foto

Citește și...