Peste 400 de persoane, venite din mai multe ţări, au ajuns, de la începutul anului şi până în septembrie, la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Galaţi.
Un raport al conducerii Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Galaţi prezentat marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social care a avut loc la sediul Prefecturii, arată că în primele opt luni ale anului au fost cazate sau recazate în cadrul Centrului 420 de persoane, din diferite ţări, faţă de numai 69 persoane cazate anul trecut în perioada ianuarie-august.
Directorul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil , Paul Burghelea, a precizat că gradul de ocupare este în prezent de circa 85%, existând un total de 200 de locuri. Potrivit datelor prezentate, pe 20 septembrie, în cadrul centrului erau cazate 191 de persoane, dintre care 133 solicitante de azil, 45 cu statut de refugiat, iar 13 beneficiari de protecţie subsidiară.
În primele opt luni ale acestui an la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Galaţi au fost depus 444 de cereri de azil, în condiţiile în care în perioada similară a fost vorba despre 113 de astfel de cereri. Cele mai multe persoane care au făcut cereri de azil anul acesta sunt din ţări precum Irak (213), Siria (189) şi Pakistan (24).
Numărul cererilor de azil înregistrate la nivelul centrului a crescut cu 331 în acest an faţă de anul trecut pe fondul intesificării afluxului de imigranţi înregistrat la frontiera de sud-vest, cu Serbia, precum şi a intrărilor recente pe Marea Neagră.
Pe de altă parte, potrivit unui alt raport prezentat de Serviciul pentru Imigrări Galaţi, în perioada ianuarie-august 2017, s-au depus 243 de cereri de acordare sau de prelungire a dreptului de şedere temporară în România, faţă de 254 de cereri depuse în 2016.
Totodată, în primele opt luni ale acestui an în judeţul Galaţi au fost depistaţi 30 de cetăţeni străini aflaţi în situaţii ilegale, cu trei mai mulţi decât cei depistaţi în aceeaşi perioadă de timp în cursul anului trecut. Astfel, anul acesta 21 de persoane au primit decizii de returnare în ţara de origine, alte două au fost escortate până la avion pentru a părăsi România, pentru alte două persoane s-au efectuat comunicări de părăsire a teritoriului ţării noastre, pentru o persoană s-a eliberat document de tolerat pe teritoriul României, în timp ce pentru ale patru personae s-au luat măsuri pentru ca acestea să intre în
legalitate.
Conducerea Serviciului pentru Imigrări Galaţi estimează în continuare o creştere a numărului solicitărilor de acordare a dreptului de şedere în România, în condiţiile în care la Universitatea Dunărea de Jos sunt aşteptaţi în această toamnă nu mai puţin de 500 de noi studenţi din Republica Moldova.
Potrivit autorităţilor, solicitanţii de acordare a dreptului de şedere o pot face şi electronic, accesând aplicaţia online www.portaligi.mai.gov.ro.În judeţul Galaţi sunt înregistraţi în momentul de faţă 1.653 de cetăţeni străini, dintre care doar 513 provin din state UE.
(News.ro)