Hotelierii ar putea avea drept de preempțiune pentru închirierea plajelor

Vocea.biz / 25.09.2017
Hotelierii ar putea avea drept de preempțiune pentru închirierea plajelor

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, spune că există o propunere ca hotelierii de pe litoral să aibă drept de preempţiune pentru închirierea sectoarelor de plajă pentru a oferi astfel turiştilor servicii complete, iar FPTR susţine că solicită ca fiecare hoteliersă primească în exploatare o suprafaţă de plajă în funcţie de numărul paturilor disponibile şi de gradul de confort al hotelului.

Mircea Titus Dobre a participat luni, la Constanţa, la o dezbatere pe proiectul Legii Turismului, eveniment la care au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi agenţi economici.

Ministrul Turismului le-a spus jurnaliştilor că există o propunere ca operatorii economici care deţin unităţi de cazare pe litoral să aibă drept de preempţiune pentru închirierea sectoarele de plajă.

“Este o discuţie mai veche în care operatorii economici care deţin unităţi de cazare pe litoralul Mării Negre să aibă un drept de preempţiune vizavi de a achiziţiona sau de a avea plajă pentru a-şi închide un cerc al activităţilor, respectiv al serviciilor pe care le oferă”, a afirmat ministrul, precizând că vrea ca acest drept de preempţiune să facă partea din viitoare lege a Turismului.

El a spus că trebuie văzut cum se vor împărţi aceste sectoare de plajă, având în vedere că unele hoteluri au ieşire directă către acestea, iar altele nu.

“Aici trebuie văzut şi cum se împart sectoarele de plajă pentru că sunt hoteluri care sunt cu ieşire directă la plajă, sunt alte hoteluri care sunt mai în spate şi atunci trebuie împărţite corect aceste sectoare de plajă. După cum ştiţi, a existat această acţiune şi între anii 2001-2004. Erau întrebaţi operatorii economici care deţin unităţi de cazare: doriţi plajă pentru a realiza serviciul de agrement pe plajele din zonă ? Dacă nu doreau, se intra pe partea de achiziţie publică”, a explicat Mircea Titus Dobre.

El a susţinut că acest lucru se poate realiza prin legea Turismului şi apoi ulterior prin Hotărâre de Guvern în privinţa normele metodologice de aplicare a respectivei părţi din lege.

Întrebat dacă această prevedere ar putea intra în vigoare din sezonul estival următor, Mircea Titus Dobre a spus că acest lucru este imposibil. “După ce se va publica în Monitorul Oficial, legea va intra în vigoare la 180 de zile pentru că trebuie pregătite şi autorităţile publice locale, inclusiv şi cele centrale, dar şi operatorii economici”, a afirmat ministrul Turismului.

El a mai spus că problema plajelor trebuie discutată şi cu ministrul Apelor şi Pădurilor, având în vedere că acestea se află la Compania Naţională Apele Române.

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Hristu Uzun, prezent la întâlnire, a susţinut că hotelierii au prioritate pentru închierea sectoarelor de plajă.

“Hotelierii au prioritate, au un punctaj favorizant şi politica Apelor Române este ca hotelierii să aibă plajă. Obiectivul hotelierului este ca turistul să facă plajă şi să aibă un serviciu comun, hotel şi plajă. Pe vremuri, patronii, hotelierii nu au vrut plajă şi din cauza asta au apărut alte societăţi care şi-au permis să vină la licitaţie şi au câştigat-o. Din acest motiv unele hoteluri nu au plajă”, a afirmat directorul ABADL.

El a precizat că unele contracte cu agenţi economici ce deţin suprafeţe de plajă nu pot fi rezilitate deoarece sunt încheiate pe o perioadă de zece ani. “Contractele care au fost luate prin procedură de licitaţie nu se pot rezilia. Sunt contracte pe 10 ani, cu drept de preempţiune, nu se pot rezilia. Vom fi daţi în judecată”, a menţionat Hristu Uzun.

Prim-vicepreşedintele FPTR şi preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat că dacă plajele vor trece la hotelieri atunci aceştia pot oferi pachete turistice complete. “Sigur că ne dorim să se întâmple acum acest lucru prin legea Turismului pe care o dezbatem astăzi. După cum aţi văzut şi dumneavoastră, în lege se prevede ca plajele să treacă în exploatarea hotelierilor în aşa fel încât pachetele turistice să fie complete, iar serviciile oferite de către hotelieri să fie de bună calitate. Sigur că şi turiştii îşi doresc ca atunci când vin la mare să-şi aibă şezlonguri pe plajă, să nu mai plătească, să fie inclus în pachetul turistic”, a afirmat Bucovală, care a menţionat că dacă sunt hotelieri care nu doresc plaja, atunci ei să îşi exprime în scris acest lucru, iar porţiunea respectivă să fie scoasă la licitaţie.

Prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan, a spus că hotelierii solicită ca aproximativ 20-25 la sută din suprafaţa de plajă de pe litoral să fie alocată acestora.

“Solicitarea pe care FPTR o are este ca fiecare hotel de pe litoral să primească în exploatare o suprafaţă în funcţie de numărul de paturi disponibile şi de gradul de confort al hotelului. Aceasta înseamnă că fiecare hotel va primi undeva între 200-400-500 de metri pătraţi de plajă. Dacă facem socoteala suprafaţa întregii plaje disponibile pe litoralul românesc, reprezintă undeva în jur de 20%. Noi solicităm ca undeva în jur de 20-25 % din plajele de pe litoral să fie alocate în mod direct către hotelieri şi bineînţeles nu fără plată”, a spus Dragoş Răducan, menţionând că în prezent, cel puţin în capetele de sezon, închirierea unui şezlong pe plajă este mai scumpă de un loc de cazare.

Ministrul Turismului a fost prezent luni, la Constanţa, la dezbaterea proiectului de lege a Turismului, la eveniment fiind prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi agenţi economici din Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

(News.ro)

Sursa foto: 123rf

Citește și...