În perioada verii, polițiștii au aplicat aproape 612.000 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere.
Conform bilanțului remis de Poliția Română, în Sezonul Estival 2017, la nivel național, instituția a desfăşurat peste 32.000 de acţiuni şi a intervenit la aproape 320.000 de intervenţii ale cetăţenilor.
”În perioada 1 iunie – 15 septembrie a.c., peste 10.000 de polițiști au acționat, zilnic, în toată ţara, pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în zona litoralului, a stațiunilor montane sau în alte zone turistice.
Poliţiştii de ordine publică, rutieră, transporturi, dar şi de la alte structuri, au organizat 32.114 de acţiuni, au intervenit la 320.554 de evenimente, dintre care 272.515 au fost sesizate prin apelul unic de urgenţă 112.
Astfel, au fost constatate 76.973 de infracţiuni, dintre care 24.089 contra persoanei, 30.149 contra patrimoniului, 30.149 de infracțiuni de corupție și de serviciu şi 10.858 la regimul rutier”, anunță Poliția Română, într-un comunicat de presă.
Conform aceleiași surse, abaterile contravenţionale comise de cetăţeni au atras aplicarea a aproape 785.000 de sancţiuni (dintre care 120.853 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice), în valoare de aproape 690 milioane lei şi au fost confiscate bunuri a căror valoare se ridică la 132 milioane lei.
În aceeași perioadă, aproape 13.000 de persoane bănuite de fapte ilegale au fost prinse în flagrant delict. Totodată, polițiștii au depistat 1.137 de persoane urmărite în temeiul legii.
”O atenție deosebită s-a acordat siguranței rutiere, polițiștii acționând pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie și fluidizarea traficului.
În această perioadă, au fost aplicate 611.744 de sancţiuni contravenţionale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 11.150 pentru consum de alcool şi 205.973 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 46.771 de permise de conducere, dintre care 4.763 pentru consum de alcool şi 13.140 pentru viteză și au retras 18.363 de certificate de înmatriculare auto”, mai anunță Poliția în comunicatul citat.
Sursa foto: Facebook.com/ Poliția Română