Cel puţin persoane au fost rănite, sâmbătă seară, în apropierea unui centru comercial din Londra, după ce au fost atacate cu o substanţă periculoasă, posibil acid, relatează presa engleză, citată de News.ro.
Incidentul a avut loc în apropierea centrului comercial Westfield, din estul Londrei, şi nu se consideră că ar fi legat de terorism.
“Câteva persoane au fost rănite în diverse locuri din zona centrului comercial. Credem că este vorba de şase persoane. Aşteptăm să aflăm detalii”, a anunţat Poliţia Metropolitană londoneză, într-un comunicat.
Poliţiştii s-au prezentat la faţa locului după ce li s-a semnalat că un grup de bărbaţi ataca oamenii pulverizând o substanţă periculoasă.
Un martor, Hossen, în vârstă de 28 de ani, a declarat pentru The Guardian că a văzut o victimă alergând către toaleta unui restaurant fast food pentru “a-şi spăla acidul de pe faţă”.
Paul Gibson, reprezentant al serviciului de ambulanţă, a spus că la locul incidentului au fost trataţi cel puţin cinci pacienţi şi alţi trei răniţi au fost transportaţi la spital.
Un bărbat a fost arestat, fiind suspectat de vătămări corporale grave.
În ultimele luni, în Marea Britanie au avut loc mai multe atacuri cu acid.
Sursa foto: Captură video Youtube