Un elev de clasa a doua din Teleorman a murit în timpul orei de sport, după ce i s-a făcut rău pe terenul de fotbal al Școlii Gimnaziale Putineiu, polițiștii declanșând o anchetă. Copilul în vârstă de opt ani nu avea probleme de sănătate.
Potrivit reprezentanţilor şcolii, după ce a leşinat pe terenul de fotbal din curtea instituţiei de învăţământ, băiatul de opt ani a fost transportat la dispensarul din localitate.
”Era în clasa a II-a. I s-a făcut rău, joi dimineaţa, pe teren, şi a căzut. A fost luat şi dus la dispensarul comunal, care e peste drum de şcoală. I s-a acordat primul ajutor. Părinţii l-au luat din cabinet, când i se făceau manevrele de resuscitare de către doamna doctor, părinţii, împreună cu rudele au venit şi l-au luat şi au plecat cu el către spital, nu au mai aşteptat ambulanţa. Copilul nu era cunoscut cu probleme de sănătate, avea adeverinţele din anii trecuţi, pentru sport, în care se scria că este clinic sănătos. Părinţii nu au menţionat niciodată doamnei învăţătoare, chiar la începutul anului a vorbit doamna învăţătoare cu tatăl, nu a spus că ar avea probleme de sănătate. Erau afară, îi scosese domnul profesor de sport, făceau un mic joc, nici nu apucase să facă foarte mult. A făcut decât doi, trei metri, nu cred că mai mult. Nu a fost lovit. Au fost şi alţi părinţi în zonă”, a declarat, corespondentului Mediafax, Georgeta Marioara, directorul Şcolii Gimnaziale Putineiu.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs moartea elevului, conform Mediafax.
”Poliţiştii din Turnu Măgurele au fost sesizaţi telefonic de către personalul de la camera de gardă a Spitalului din Turnu Măgurele. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au găsit cadavrul unui minor, din comuna Putineiu. Verificând în registrul de intrare al camerei de gardă figura cu menţiunea «adus decedat, ireversibil la manevrele de resuscitare». Cadavrul a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cauza morţii. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman”, a precizat, pentru Mediafax, Teodora Dragole, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman.
Şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman efectuează verificări la şcoala din Putineiu.
Sursa foto: Captură video YouTube