Antrenorul Vasile Miriuţă a semnat un contract cu FC Dinamo Bucureşti valabil până la 30 iunie 2019 şi va debuta pe banca echipei din Ştefan cel Mare în derby-ul cu FCSB, programat duminică, de la ora 20:30, în etapa a XII-a Ligii I, a anunţat gruparea “alb-roşie”.
Noua conducere tehnică a dinamoviştilor va fi formată din Vasile Miriuţă (antrenor principal), Francisc Dican (antrenor secund), Cristian Moldovan (antrenor portari), Paolo Potocnik (preparator fizic) şi Silviu Ion (analist).
Născut la Baia Mare, la 19 septembrie 1968, Vasile Miriuţă şi-a început cariera la juniorii clubului FC Baia Mare. Transferat în Ştefan cel Mare de la divizionara secundă FC Baia Mare, Vasile Miriuţă a debutat în Divizia A la Dinamo într-un meci cu Petrolul Ploieşti, pe 3 martie 1991.
Vasile Miriuţă a jucat 15 meciuri pentru Dinamo în sezonul competiţional 1990-1991 al primei divizii. A marcat un gol în tricoul alb-roşu şi a terminat campionatul pe locul 3 cu echipa din Ştefan cel Mare.
Miriuţă a adunat 9 selecţii şi a marcat un gol pentru echipa naţională a Ungariei. Ca jucător, a mai evoluat Gloria Bistriţa, Győri ETO, FC Bourges, Videoton, Ferencváros, Újpest, Energie Cottbus, MSV Duisburg, din nou la Győri ETO şi Honved Budapesta.
Vasile Miriuţă a pregătiti 7 echipe în cariera de antrenor: Energie Cottbus II (iulie 2011-iunie 2013), Ceahlăul Piatra Neamţ (iunie 2013-decembrie 2013), CFR Cluj (decembrie 2013-noiembrie 2014), Győri ETO (noiembrie 2014-iunie 2015), ASA Târgu Mureş (iulie 2015-septembrie 2015), Energie Cottbus (septembrie 2015-aprilie 2016), CFR Cluj (iunie 2016-iunie 2017) şi Concordia Chiajna (iulie 2017-septembrie 2017).
(News.ro)