Fostul preșdinte Traian Băsescu a depus, la Senat, o lege pentru desființarea Academiei de Științe ale Securității Naționale ca instituție bugetară deoarece aceasta s-a remarcat prin abuzurile privind diplome de doctorat, plagiat și cheltuirea netrasparentă a banului public.
Propunerea legislativă depusă de preşedintele PMP are un articol unic potrivit căruia „Legea nr. 56 din 22 martie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (…) se abrogă”, potrivit Mediafax,
Traian Băsescu susţine în expunerea de motive că abrogarea Legii nr. 56/2012 are ca scop „desfiinţarea ASSN ca instituţie bugetară”. „Prin adoptarea în iunie 2015 a propunerii de modificare a Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare, Academia a devenit propriul ordonator de credit şi propriul evaluator al rezultatelor acţiunilor sale. De asemenea, considerăm că există alte structuri cu tradiţie, cum sunt Academia Tehnică Militară, Colegiul Naţional de Apărare (CNAp) şi structuri din cadrul SRI care au excelat ca foruri de consacrare ştiinţifică şi (…) au adus o contribuţie măsurabilă la trasarea strategiei şi a securităţii naţionale”, îndeplinind cu suscces obiectivele asumate de ASSN, potrivit sursei citate.
Traian Băsescu susţine că atât timp cât a funcţionat ASSN, „s-au făcut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN şi ale membrilor fondatori fiind implicate în scandaluri publice legate de plagiat”, la care s-au adăugat probleme legate de netransparenţa cheltuirii banului public.
Sursa foto: Facebook.com/Traian Băsescu