Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Simona Mihai, președintele CJAS Prahova, se află în stare de incompatibilitate, având în vedere că a deținut simultan funcția de conducere a Casei de Asigurări, dar și pe cea de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții.
Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Simona Mihai, președinte al CJAS Prahova, s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 februarie 2016 pentru că a deținut simultan funcția de conducere a Casei de Asigurări, dar și pe cea de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții.
“Totodată, în calitate de Președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, Mihai a semnat o Decizie privind numirea sa în funcția publică de conducere Șef Serviciu Control. De asemenea, anterior semnării acestei Decizii, persoana evaluată a fost implicată în întregul proces de organizare a concursului de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante din cadrul CAS Prahova, inclusiv pe cea de Șef Serviciu Control, organizat la data de 23 februarie 2016, semnând mai multe documente ce au stat la baza organizării concursului,” se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Integritate.
Potrivit ANI, Mihai a încălcat dispozițiile legale potrivit cărora calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decâte cea în care a fost numit.
Agenția Națională de Integritate mai precizează și faptul că Mihai s-a aflat în conflict de interese având în vedere că a încălcat prevederea care preciza că funcționare public nu poate lua decizii care afectează în mod direct interesele sale patrimoniale.
Simona Mihai a fost informată cu privire la decizia ANI și a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. Ea riscă să fie decăzută din funcția pe care o deține.
“Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului,” se mai arată în comunicatul ANI.
Potrivit CNAS, Simona Mihai deține acum funcția de Director Executiv în cadrul Direcției Economice.