Noua lege a educației din Ucraina, discutată în plenul reunit al Parlamentului României

Vocea.biz / 19.09.2017
Noua lege a educației din Ucraina, discutată în plenul reunit al Parlamentului României

Noua lege a educației din Ucraina se va afla în discuție la ședința de plen reunit , de miercuri, a Camerei Deputaților și Senatului, în cadrul căreia se va supune votului o declarație comună a celor două Cameră.

”Mâine avem o şedinţă de plen comun Camera Deputaþilor şi Senat între altele consacrată adoptării unei Declaraţii privind situaţia creată în Ucraina în urma adoptării de către Dumă a unei legi a învăţământului. O situaţie mult mai gravă o au românii din Valea Timocului. Şi e vorba de români. În Valea Timocului, sunt între 250.000 şi 300.000 de români. România este un partener al Republicii Serbia, dar nu necondiţionat şi acest ”nu” necondiţionat, având în primul rând în vedere recunoaşterea românilor din Valea Timocului, cu toate drepturile recunoscute la standardele europene”, a transmis, de la pupitrul Senatului, senatorul PSD, Şerban Nicolae, conform Mediafax.

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă versiune a legii în privinţa educaţiei, potrivit căreia va fi introdusă interzicerea şcolilor ruse, ungare şi române.

Minorităţile naţionale li se va permite să studieze la şcoală doar o serie de materii în limbile native. Cu toate acestea, concesii considerabile au fost făcute pentru tătarii crimeni.

Ungaria vrea ca ONU să pună presiune pe Ucraina pentru a retrage noua lege a învăţământului

Ungaria se va adresa ONU în semn de protest faţă de noua lege a învăţămânmtului din Ucraina, prin care se interzice predarea limbii materne în şcolile ucrainene, iar ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, afirmă că noua lege încalcă normele ONU privind minorităţile naţionale, relatează MTI.

Prezent la Adunarea Generală a ONU, Szijjarto a precizat că a cerut Organizaţiei să pună presiune pe Ucraina pentru a retrage noua lege a învăţământului, despre care ministrul maghiar de Externe spune că ”încalcă angajamentele internaţionale ale ţării, precum şi normele europene şi ONU”.

În plus, Ungaria a adresat o scrisoare Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, cerându-i să analizeze această situaţie. Szijjarto a adăugat că a avut consultări în această privinţă şi cu Sebastian Kurz, ministrul austriac de Externe, care asigură preşedinţia rotativă a OSCE.

”Amendamentul, care este contrar valorilor şi normelor europene, vine într-un moment în care Ucraina vrea să-şi întărească legăturile cu UE”, a afirmat Szijjarto.

Recent, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă versiune a legii în privinţa educaţiei, potrivit căreia va fi introdusă interzicerea şcolilor ruse, ungare şi române. Minorităţile naţionale li se va permite să studieze la şcoală doar o serie de materii în limbile native. Cu toate acestea concesii considerabile au fost făcute pentru tătarii crimeni.

Conform noului program educaţional, doar una sau mai multe materii pot fi studiate în instituţiile educaţionale în două sau mai multe limbi, limba statală, engleza sau altă limbă oficială a UE.

Sursa foto: Facebook.com/Parlamentul României

Citește și...