Peste 13.000 de familii din 20 de localităţi arădene nu au încă electricitate, la mai bine de 40 de ore de la furtuna care a produs pagube însemnate în judeţ, reprezentanţii Enel Banat afirmând că lucrează cu toate echipele disponibile şi cu oameni aduşi de acasă, iar în mare marte problemele ar urma să fie rezolvate până marţi seară.
Furtuna de duminică seara a afectat grav reţelele de distribuţie a energiei electrice din judeţ, fiind smulşi de vijelie sute de stâlpi de curent şi rupte cabluri conductoare. În total, aproximativ 35 de localităţi cu un număr de 42.000 de abonaţi casnici au fost rămas fără electricitate, parţial şi municipiul Arad.
Cele mai multe probleme au fost semnalate pe Valea Mureşului şi în zona Sebiş – Moneasa.
Purtătorul de cuvânt al Enel, Ion Sergiu, a declarat, pentru News.ro, că marţi la ora prânzului mai erau nealimentate 20 de localităţi arădene, cu aproximativ 13.000 de abonaţi casnici. Este vorba de localităţi mai mici, oraşele fiind realimentate, doar în municipiul Arad, în cartierul Aurel Vlaicu, existând încă abonaţi fără electricitate.
“În acest moment mai este afectată o linie de medie tensiune total şi alte şase linii de medie tensiune parţial. Lucrările pentru remedierea tuturor defecţiunilor se derulează în mod continuu, inclusiv pe timpul nopţilor trecute, în vederea reluării alimentării în cel mai scurt timp posibil. La această oră sunt pe teren 26 de echipe de intervenţie în judeţul Arad”, a declarat Ion Sergiu.
Printre localităţile care nu au fost încă reconectate la reţeaua de furnizare de numără Semlac, Secusigu, Şicula, Livada, Macea, Pâncota, Măderat, Vladimirescu (parţial) şi Arad (parţial).
Conform sursei citate, “avariile au fost cauzate de condiţiile meteo extreme, cu vânt care a atins peste 100 km/h”, iar majoritatea abonaţilor care mai sunt afectaţi marţi ar urma să fie realimentaţi cu energie electrică până la încheierea zilei.
(News.ro)