Evenimentul “Biblioteca pentru Pop” este anunţat pentru marţi în Piaţa Victoriei, participanţii urmând să aducă o carte, solicitând demisia lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei. Organizatorii îşi motivează acţiunea invocând scandalul manualelor şcolare şi “gravele probleme de background profesional” ale ministrului, solicitând sindicatelor din educaţie şi asociaţiilor de părinţi să lise alăture. Evenimentul se va desfăşura pe tot parcursul zilei, începând de la ora 9.00, iar cărţile strânse vor fi donate “unor şcoli pe care subfinanţarea le-a adus în situaţia de a nu avea o bibliotecă”.
“Hai să îi ducem o carte lui Pop şi să îi cerem demisia! Ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, a bulversat întregul sistem de învăţământ românesc. Milioane de copii şi de părinţi au privit, în ultimele săptămâni, cum deciziile halucinante ale lui Pop duc şcoala românească spre haos complet. Cea mai recentă măsură care a dat peste cap Educaţia din România a fost ordinul de ministru privind interzicerea materialelor auxiliare, care a proivocat situaţii aberante: părinţii s-au plâns că elevii sunt percheziţionaţi în ghiozdane, profesorii că nu mai au cum să predea la clase, Gazeta Matematică a fost considerată interzisă în şcoli iar soarta examenelor din acest an şcolar a devenit incertă. Din ”palmaresul” ministrului Pop mai amintim: Manualul Unic la clasa a cincea, Manualul de Sport, convingerea că, deşi în România Educaţia e gratuită, asta înseamnă doar că elevii nu plătesc, nu şi părinţii lor”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.
De asemenea, organizatorii argumentează că “societatea românească a putut remarca faptul că Educaţia a ajuns să fie condusă de o persoană cu grave probleme de background profesional şi chiar şi de exprimare: gafele legate de ”genunche” şi ”cu câţi i se scrie cuvântul «copiii» fac parte deja din biografia publică a domnului Pop”.
Scopul acţiunii este ca guvernanţii să preţuiască ştiinţa de carte, iar impostura, complicitatea şi laşitatea să nu mai guverneze sistemul de învăţământ.
“Vom transmite acest lucru întregului Guvern, în Piaţa Victoriei, printr-un gest simbolic: dăruindu-le, fiecare, câte o carte. Orice carte, pentru că nu dorim să trăim într-o ţară în care un material didactic sau o operă literară să poată interzise. Dacă doriţi, puteţi scrie şi o dedicaţie pentru domnul Pop, poate va reuşi să înţeleagă mai bine mesajul. Şi să înţeleagă că haosul pe care l-a provocat este prea mare şi e timpul să îşi dea demisia”, spun organizatorii, exprimându-şi speranţa că Guvernul, prin Ministerul Educaţiei, va dona cărţile colectate “unor şcoli pe care subfinanţarea le-a adus în situaţia de a nu avea o blibliotecă în care copiii să găsească tot ce au nevoie”.
Până marţi dimineaţă, îşi anunţaseră participarea la eveniment 800 de persoane, iar 3.000 erau interesate de el.
(News.ro)