Oare și-a pus cineva această întrebare? Care sunt diferențele exacte dintre o tomografie și un RMN?
Când există o problemă pe care un medic nu o poate depista folosind metodele tradiționale va apela cu siguranță la una din cele două, sau dacă nu chiar, amândouă proceduri.
În prima fază, acestea au denumiri diferite și complicate: tomografia computerizata sau CT și Rezonanța magnetică nucleară sau RMN. Iar pe lângă nume, fiecare vine cu o serie de avantaje și dezavantaje proprii. Ambele se pot face la clinicile și spitalele din sistemul de sănătate de stat, diar pe bază de trimitere sau la clinici private, contra cost, evident.
Tomografia se face folosind o doză de raze X, adică pacientul va fi supus unor radiații, această procedurp fiind interzisă femeilor Însărcinate. Specialiștii spun că această iradiere este identică celei din timpul unui zbor cu avionul.
Medicul recomandă o tomografie pentru a stabili diagnostice în cazul unor afecțiuni la nivelul craniului, abdomenului, toracelui sau membrelor. Cu aparatul tomograf se pot vedea diferite tumori, fibroze, anevrisme sau chemoragii, chisturi și noduli.
Tomografia mai este contraindicată la diverse alergii la iod sau la bolnavii ce suferă de insuficiențe renale.
Ca și tomografia, RMN-ul este o procedură tehnologizată nedureroasă. Aceasta nu folosește radiații, ci un câmp magnetic. Prin RMN se obține un contrast mai bun și se pot vizualiza leziuni foarte mici, milimetrice. De asemenea, RMN-ul poate fi folosit pentru analiza țesuturilor moi, a articulațiilor, a coloanei vertebrale, organe abdominale și genitale.
Femeile pot face un RMN în ultimele două trimestre de sarcină când la copil a fost deja observată o malformație la ecografie. RMN-ul este contraindicat tuturor persoanelor cu stimulatoare cardiace și cu proteze osoase metalice sau proteze cardiace.