Acționarii Hidroelectrica, Ministerul Energiei și Fondul Proprietatea, au aprobat miercuri plata unor dividente de 655 de milioane de lei către stat, ce urmează a fi virate în cel mult două săptămâni sub formă de ”dividente speciale”, potrivit mai multor surse citate de Ziarul Financiar și preluate de Mediafax.
Statului i-ar reveni astfel 525 de milioane de lei, în condiţiile în care controlează 80% din Hidroelectrica, iar Fondului Proprietatea – 130 de milioane de lei.
Decizia de distribuire a unor dividende vine după mai multe măsuri asemănătoare la companii listate precum Conpet, Romgaz, Transelectrica şi Transgaz.
Toate companiile de stat urmează să vireze la buget în avans sume sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare, la solicitarea Guvernului. Premierul Mihai Tudose a precizat, marţi, că această măsură nu va dezechilibra bugetele companiilor. „Dividendele, în mod cert, se dau acţionarilor. Nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu aveau dreptul. Le-am luat acum, pentru că acum ne trebuie. Vrem să începem nişte proiecte foarte mari şi am dat un exemplu Braşov-Ploieşti. Acela se face pe bani naţionali şi trebuie să demonstrăm că avem banii măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener în proiect”, a precizat premierul.
La rândul său, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că Guvernul le-a solicitat companiilor de stat să vireze la buget dividendele de anii trecuţi, nu să plătească în avans.
Potrivit unui calcul ZF, statul va strânge din dividendele suplimentare cerute începând de vineri până în prezent aproximativ 1,3 miliarde de lei.
Sursa foto: Facebook.com/Hidroelectrica