Un angajator din cinci are de gând să-și sporească numărul de angajați în trimestrul IV, conform ediției aferente intervalului octombrie-decembrie 2017 a Studiului ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă.
20% dintre angajatori intenţionează creşteri de personal, 12% dintre angajatori au de gând să facă reduceri şi 66% nu au în vedere nicio schimbare, ceea ce rezultă într-o Previziune Netă de Angajare ajustată sezonier de +15%, cu un punct procentual mai puternică decât cea raportată în trimestrul III/2017 şi cu trei puncte procentuale mai robustă decât în trimestrul IV/2016, conform Mediafax.
“Prognozele sunt din nou pozitive, iar pentru al nouălea trimestru consecutiv valorile sunt alcătuite din două cifre, dar creşterea prognozată pentru trimestrul nu mai este la fel de omogenă ca în trecut. Spre deosebire de intenţiile formulate în trimestrele II şi III ale lui 2017, când angajatorii raportau intenţii de angajare solide şi pozitive indiferent de sectorul de activitate sau de regiunea geografică, în trimestrul IV sunt raportate intenţii negative în două sectoare: Energie electrică, apă, gaze şi Transport, depozitare şi comunicaţii. De asemenea, în cinci din cele opt regiuni şi cinci din zece sectoare de activitate, angajatorii şi-au temperat planurile de angajare în comparaţie cu intervalul iulie – septembrie 2017. Astfel de semne de prudenţă sporită sunt deseori asociate cu un cadru de reglementare în schimbare, care poate determina angajatorii să intre în expectativă, până când reuşesc să îşi recalibreze bugetele şi nevoile de personal,” spune Igor Hahn, Country Manager, ManpowerGroup România.
Se aşteaptă ca în următoarele trei luni numărul total de angajaţi să crească în opt din cele zece sectoare de activitate şi în toate cele opt regiuni ale ţării. Planurile de angajare sunt mai robuste decât în trimimestrul IV/ 2016 în şapte din cele zece sectoare de activitate şi în cinci din cele opt regiuni, dar slăbesc de faţă de trimestrul III/2017 în cinci sectoare şi cinci regiuni.
Cel mai mare declin, atât de la trimestru la trimestru, cât şi de la an la an, se înregistrează în sectorul comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, unde previziunea actuală de +2% este cu 21 puncte procentuale mai slabă decât în trimestrul III /2017 şi cu 23 puncte procentuale mai slabă decât în trimimestrul IV/2016. În schimb, îmbunătăţirile cele mai accentuate de la trimestru la trimestru şi de la an la an sunt raportate de angajatorii din sectorul Finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, unde Previziunea Netă de Angajare de +24% se consolidează cu 17 puncte procentuale faţă de iulie – septembrie 2017 şi cu 18 puncte procentuale faţă de trimestrul IV/2016. Perspectivele de angajare în acest sector sunt printre cele mai optimiste din ţară, alături de cele raportate de angajatorii din sectorul Industrie prelucrătoare, unde previziunea se ridică la +32% şi de cei din sectorul Hoteluri şi restaurante, unde se raportează o previziune +19%.
La nivel regional, perspectivele de angajare cele mai favorabile sunt raportate în regiunile Bucureşti şi Ilfov şi Nord-Vest, unde previziunile sunt de +17%,respectiv +15%. În aceste două regiuni perspectivele din trimestrul IV sunt însă mai slabe decât cele raportate în trimestrul precedent, cu 3, respectiv 7 puncte procentuale. Cel mai abrupt declin de la trimestru la trimestru se înregistrează însă în regiunea Nord-Est, unde Previziunea Netă de Angajare atinge +2%, slăbind faţă de trimestrul III/2017 cu 18 puncte procentuale. Un climat de ocupare a forţei de muncă la fel de lipsit de dinamism este prognozat şi pentru regiunea Sud-Vest, unde angajatorii raportează o previziune de +3%, care slăbeşte cu 8 puncte procentuale faţă de trimestrul III /2017, dar se îmbunătăţeşte cu 3 puncte procentuale faţă de trimestrul IV/2016.
Rezultatele în funcţie de dimensiunea organizaţiei arată că în trei din cele patru categorii de organizaţii angajatorii sunt optimişti. În categoria organizaţii mari se raportează o Previziune Netă de Angajare de +28%, care se consolidează cu 3 puncte procentuale faţă de trimestrul III/2017 şi cu 8 puncte procentuale faţă de anul trecut. Angajatorii din micro-organizaţii raportează însă o prognoză negativă de -1%, previziunea slăbind uşor faţă de perspectiva staţionară din ultimul trimestru şi menţinându-se stabilă în comparaţie cu perspectivele raportate în trimestrul IV/2016.
Previziunea Netă de Angajare se obţine făcând diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor în locaţia lor, în trimestrul următor.
Studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă este cel mai longeviv şi cuprinzător studiu din lume privind activitatea de angajare. Pentru România, cercetarea de teren s-a derulat în intervalul 19 iulie – 1 august 2017 pe un eşantion reprezentativ de 625 de angajatori. Rezultatele obţinute au o marjă de eroare de +/-3,9%.