Mesaj al unui deputat PSD, la început de an şcolar: “Nici mie nu mi-a fost dragă şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Pune-ţi mâna pe carte!”

Vocea.biz / 11.09.2017
Mesaj al unui deputat PSD, la început de an şcolar: “Nici mie nu mi-a fost dragă şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Pune-ţi mâna pe carte!”

Deputatul PSD de Maramureş Călin Matei le transmite elevilor un mesaj în prima zi a noului an şcolar, în care le spune că nici lui nu i-a fost dragă şcoala, dar că nu a avut ce face şi îi îndeamnă: “Pune-ţi mâna pe carte!”.

Mesajul, plin de greşeli gramaticale, a fost postat de Călin Matei pe Facebook.

“Nici mie nu mi-a fost draga şcoala, ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi! Pana la următoarea vacanţa, pune-ţi mâna pe carte, fiţi cuminţi şi nu fumaţi in budă! Succes!”. Ulterior, el şi-a editat mesajul şi a scris corect “Puneţi mâna pe carte”.

Călin Matei este deputat PSD din 2012, aflându-se la cel de al doilea mandat. În această legislatură, el a avut patru luări de cuvânt, trei declaraţii politice, patru interpelări şi 13 propuneri legislative, din care una a fost promulgată lege, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor.

Călin Matei este parlamentar de Maramureş, la fel ca ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, cunoscut pentru greşelile gramaticale frecvente. În 2016, Liviu Pop anunţa pe Facebook că s-a operat la “genunche”.

(News.ro)

sursa foto: Calin Matei / Facebook

Citește și...