Pagubele provocate de Harvey s-ar putea ridica la 180 de miliarde de dolari, mai mult decât a costat Katrina

Vocea.biz / 04.09.2017
Pagubele provocate de Harvey s-ar putea ridica la 180 de miliarde de dolari, mai mult decât a costat Katrina

Furtuna Harvey, care a cauzat inundaţii importante săptămâna trecută, a provocat pagube materiale în valoare de 150 – 180 de miliarde de dolari (între 126 şi 152 miliarde de euro), a anunţat guvernatorul statului Greg Abbott, relatează Reuters, citat de News.ro.

Această estimare este 20 de ori mai mare decât prima anvelopă, de 7,85 de miliarde de dolari (6,6 miliarde de euro) cerută Congresului de către Donald Trump, în vederea finanţării reconstrucţiei zonelor sinistrate.

”Zona geografică şi populaţiile afectate de acest oribil uragan şi inundaţii sunt mult mai importante decât în timpul (uraganului) Katrina, care a costat peste 120 de miliarde de dolari”, a declarat duminică, pentru Fox News, Greg Abbott.

Uraganul Katrina a devastat în 2005 Louisiana, un stat vecin cu Texasul, şi mai ales oraşul New Orleans.

Consilierul Casei Albe pentru Securitate Internă Tom Bossert a anunţat joi că cereri de ajutorare vor fi soluţionate în etape, pe măsură ce nevoile vor fi mai bine evaluate şi cunoscute.

Sursa foto: Captură video Youtube

Citește și...