Patronul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a afirmat, vineri, că Ministerul de Interne a reuşit să deblocheze situaţia reconstrucţiei noului stadion din Şoseaua Ştefan cel Mare, după ce în Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea de Guvern pentru trecerea din domeniul privat în domeniul public al statului a unor imobile reprezentând baza sportivă a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti al Ministerului Afacerilor Interne. Imobilele vizate includ şi stadionul central.
“Alături de toţi dinamoviştii, salut cu entuziasm reuşita Ministerului de Interne, care a deblocat situaţia reconstrucţiei noului stadion din Ştefan cel Mare. Realizarea este cu atât mai mare cu cât, în calitate de susţinător activ, implicat în tabăra celor care şi-au dorit cu orice preţ realizarea noului stadion, ştiu ce muncă infernală a fost pentru a reuşi desţelenirea unei situaţii absolut anormale. Este cu atât mai lăudabilă reuşita doamnei Ministru de Interne, Carmen Dan, ceea care a crezut din prima clipă până în ultimul moment că poate câştiga acest război. Şi iată că, prin tenacitate, inteligenţă şi curaj, aceasta a reuşit! Jos pălăria! Într-o ţară în care pare că nimic nu poate învinge forţele trecutului, această victorie este absolut revigorată. Sunt convins că doamna Ministru Carmen Dan a reuşit astfel să-şi câştige un rol important şi absolut meritat în istoria fotbalului dinamovist”, a afirmat Negoiţă.
În Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 616 din 30 august 2017, pentru trecerea din domeniul privat în domeniul public al statului a unor imobile reprezentând baza sportivă a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti al Ministerului Afacerilor Interne. Imobilele vizate includ şi stadionul central.
Hotărârea de Guvern a fost iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi adoptată în şedinţa de Guvern din data de 30 august 2017.
“În perspectiva Turneului Final EURO 2020, actul normativ reprezintă o nouă etapă în demersurile întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne pentru crearea condiţiilor necesare realizării unei noi arene sportive, distinctă de cea existentă, fără pistă, în acord cu aşteptările suporterilor iubitori de fotbal. Prin Hotărârea iniţiată de MAI se revine la o situaţie de normalitate, în care statul, în calitatea sa de proprietar, îşi exercită dreptul de dispoziţie cu scopul de a asigura buna administrare a bunurilor respective. Urmare a acestui ultim pas, putem spune că MAI începe practic procedura de predare a documentaţiei către Compania Naţională de Investiţii. Ministerul Afacerilor Interne face toate diligenţele pentru ca realizarea stadionului modern să se îndeplinească la timp, astfel încât publicul larg şi sportivii să beneficieze de condiţii adecvate de participare la competiţii şi de practicare a sportului. Demersul de faţă are ca obiectiv realizarea interesului public şi de importanţă naţională declarat prin Hotărârea de Guvern 1093/2013”, a anunţat clubul dinamovist.
Stadionul Dinamo este unul dintre cele patru stadioane aflate în programul de modernizare în vederea organizării Campionatului European de Fotbal din 2020, alături de Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid. Însă pentru reconstrucţia arenei din Şoseaua Ştefan cel Mare este necesară eliberarea de sarcini a terenului pe care se află stadionul.
În baza unui contract de asociere cu clubul sportiv, ACS FC Dinamo Bucureşti, asociaţie în insolvenţă, care nu mai are echipă de fotbal, fiind doar acţionar minoritar la FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I, are dreptul să folosească aproximativ 74.000 de metri pătraţi din Parcul Sportiv Dinamo, printre care stadionul central, centrul de fotbal pentru tineret, Stadionul Florea Dumitrache şi terenurile de antrenament pe zgură şi gazon.
Marius Bacria, reprezentantul ACSFC Dinamo, societatea controlată de Nicolae Badea, a afrimat că societatea sa este de acord să renunţe la contractul de asociere cu CS Dinamo privind folosirea stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare numai în situaţia în care i se va garanta, printr-un act adiţional, că va primi înapoi arena după modernizare. ACSFC Dinamo este în insolvenţă, iar creditorii acesteia o obligă să nu renunţe altfel la contractul de asociere, a explicat el.
(News.ro)