Dorin Cocoș rămâne în arest pentru că nu respectă valorile sociale, spun magistrații

Vocea.biz / 31.08.2017
Dorin Cocoș rămâne în arest pentru că nu respectă valorile sociale, spun magistrații

Potrivit Judecătoriei Sector 4, omul de afaceri Dorin Cocoş, condamnat la o pedeppasa de 2 ani şi 4 luni închisoare în dosarul Microsoft, nu trebuie liberat condiţionat deoarece condamnatul încă nu are formată o atitudine de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept. Conform motivării instanţei, Dorin Cocoş a participat la 14 programe educative, incluzând dezbateri, recenzii de carte, spectacole, concursuri tematice, cercuri de lectură.

“Instanţa reţine că la acest moment nu se impune liberarea condiţionată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracţia prevăzută de lege deoarece faţă de acesta funcţiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-şi intensifice eforturile în ceea ce priveşte formarea unei atitudini de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept. Instanţa consideră că la acest moment petentul nu a executat o perioadă de timp suficientă din pedeapsă”, se arată în motivarea instanţei.

Judecătorul mai remarcă faptul că Dorin Cocoş a participat la diverse programe educaţionale în cadrul locului de deţinere şi are 36 zile câştigate că urmare muncii prestate.

“Este adevărat şi că petentul a participat la mai multe programe educaţionale (14 programe) şi la un program social, însă se poate observa că acestea sunt de scurtă durată, multe dintre ele de o zi, şi sunt diverse dezbateri, recenzii de carte, spectacole, concursuri tematice, cercuri de lectură, care nu au necesitat un efort deosebit din partea acestuia. Instanţa are şi în vedere faptul că faţă de educaţia petentului, experienţăa de viaţă a acestuia şi pregătirea sa profesională, comportamentul său în penitenciar nu putea fi altul decât cel constatat prin caracterizarea depusă la dosar (implicarea să activă în programele educaţionale fiind una normală şi nicidecum una care să fie rezultatul inerent al procesului de reeducare de pe parcursul detenţiei)”, se mai arată în motivare.

Potrivit motivării, în ultimul cuvânt Dorin Cocoş a declarat că  regretă profund ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 7 ani, dar a ajutat DNA prin denunţurile făcute şi prin depoziţiile sale în calitate de martor, care au dus la aflarea adevărului şi că orice om are dreptul la a doua şansă în viaţă.

Avocatul lui Cocoş a arătat că s-au depus anunţuri pentru licitaţia publică iniţiată de ANAF pentru toate spaţiile comerciale în proprietatea acestuia, asupra cărora ANAF a pus sechestru, preţul de pornire fiind de 3 milioane de euro.

“DNA a mai pus sechestru şi pe cota de 50% de participaţie asupra dreptului de proprietate a 4 hoteluri toate situate în sector 1 Bucureşti, cu o suprafaţă construită de 8000 m2. Aplicând un preţ modic de 1500 euro/m2 construit se ajunge la o valoare de 12 milioane de euro. În concluzie în prezent DNA a instituit un sechestru asupra bunurilor imobile în valoare de peste 16 milioane de euro şi a executat prin poprire executorie suma de 1850000 euro astfel cum reiese din actele dosarului”, a arătat avocatul lui Cocoş.

Procurorul DNA a precizat că în 295 de zile condamnatul  nu poate fi corect şi complet evaluat şi nici nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, mai ales că din pedeapsă s-a dedus în mare parte prin scăderea zilelor de arest preventiv şi arest la domiciliu. În concluzie, cererea de liberare condiţionată ar trebui respinsă ca nefondată. Decizia definitivă privind liberarea condiţionată va fi luată de Tribunalul Ilfov în 15 septembrie.

În 16 august, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins propunerea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Dorin Cocoş, încarcerat la Penitenciarul Jilava, unde execută o pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare n dosarul “Microsoft”, în care este acuzat că a primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florica şi Dinu Pescariu, pentru că, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florica încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

În 3 octombrie 2016, instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi în dosarul “Microsoft” şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi a peste două milioane de dolari. Fostul primar Gheorghe Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, majorată de la trei ani, fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani, Dorin Cocoş a primit doi ani şi patru luni, la fel ca Nicolae Dumitru, care în fond fusese condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Judecarea dosarului “Microsoft” a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat în octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

(News.ro)

Citește și...