Premierul Mihai Tudose și vicepremierul Grațiela Gavrilescu, printre deputații cu cele mai puține legi depuse în Parlament

Vocea.biz / 31.08.2017
Premierul Mihai Tudose și vicepremierul Grațiela Gavrilescu, printre deputații cu cele mai puține legi depuse în Parlament

Premierul Mihai Tudose și vicepremierul Grațiela Gavrielescu, precum și fostul ministru Viorel Ștefan, se numără printre deputații cu un singur proiect de lege depus în sesiunea trecută, în Parlamentul României. La popul opus, printre depuații cu cele mai multe legi inițiate,  se numără Petru Movilă(PMP), cu 34 inițiative legislative, Ciprian Șerban(PSD), cu 30, respectiv Sorin Moldovan(PNL),deținătorul a 29 de proiecte de lege depuse.

Premierul Mihai Tudose a depus un singur proiect de lege în sesiunea trecută – proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la fel şi deputaţii PSD Dumitru Chiriţă – aflat la al patrulea mandat şi Nicuşor Halici – fost consilier judeţean la CJ Vrancea, acum pentru prima dată în Parlamentul României.

Tot un singur proiect de lege au depus şi fostul ministru al Finanţelor Publice în cabinetul Grindeanu, Viorel Ştefan, secretarul PSD al Camerei Deputaţilor Georgian Pop, precum şi deputatul PSD Andreea Cosma.

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a depus două proiecte de lege în sesiunea trecută vrând să modifice Legea privind protecţia monumentelor istorice care fac parte din lista patrimoniului mondial şi Codul Penal. Tot câte două proiecte de lege au depus şi deputaţii social-democraţi Alexandru Blanescu, Mircea Titus Dobre şi Aida-Cristina Căruceru.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a depus trei proiecte de lege, din februarie până în iunie, printre care şi Legea salarizării publice. Vasilescu a vrut să schimbe denumirea satului Răcarii de Jos, comuna Brădeşti, judeţul Dolj, în Răcari şi să modifice Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a depus în Parlament patru proiecte de lege: Legea privind salarizarea publică, un proiect pentru modificarea Codului Silvic, unul pentru modificarea Codului Fiscal, fiind unul dintre semnatarii unui proiect pentru modificarea Legii privind protecţia monumentelor istorice care fac parte din lista patrimoniului mondial, alături de Rovana Plumb.

Deputatul PSD Eugen Bejinariu, pentru care Camera Deputaţilor s-a reunit de patru ori pentru a discuta cererea DNA care îl viza, a depus de la începutul mandatului şi până în prezent cinci proiecte de lege.

Cele mai multe proiecte de lege depuse de deputaţii PSD au fost semnate de Ciprian-Constantin Şerban. Cele 30 de iniţiative legislative pe care le semnează social-democratul aduc modificări la Legea educaţiei, vizează instituirea unei zile naţionale a produselor agroalimentare româneşti, modifică Legea apiculturii, propun înfiinţarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale “Mihai Cristea” la Suceava şi propun noi reglementări în domneiul petiţiilor, Codului Silvic, Legea apelor şi nu numai.

Parlamentarii PNL cu cele mai puţine proiecte de lege sunt Cristina Trăilă (un proiect), Aurel – Robert Boroianu (5 proiecte), Mihai Voicu (6 proiecte) şi fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor Roberta Anastase (7 proiecte de lege).

Cristina Trăilă este cel mai nou membru al grupului parlamentar PNL. Ea a devenit deputat în data de 27 iunie, după ce Eugen Nicolăescu a renunţat la mandatul obţinut pentru a ocupa postul de viceguvernator BNR.

Trăilă a semnat după intrarea în Parlament un proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Cele mai multe proiecte de lege depuse de liberali sunt semnate de Sorin Moldovan, 29 de iniţiative, parte dintre acestea vizând Legea educaţiei, Statutul funcţionarilor publici, Codul Fiscal, Statutul aleşilor locali, combaterea ambroziei, Autostrada Iaşi – Târgu Mureş “Autostrada Unirii”, reîntregirii familiilor de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri şi asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice.

Oana Bîzgan a depus cele mai puţine proiecte de lege dintre parlamentarii USR, fiind vorba de cinci iniţiative care vizează modificarea Legii educaţiei naţionale, apărarea împotriva incendiilor, modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi modificarea Legii societăţilor 31/1990 – propunere asumată de USR.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a depus în sesiunea trecută nouă proiecte de lege, la polul opus situându-se deputaţii Szabo Ödön şi Vass Levente cu 21 de proiecte de lege.

Deputatul ALDE Graţiela Leocadia Gavrilescu, fost ministru pentru relaţia cu Parlamentul în cabinetul Grindeanu, a depus un singur proiecte de lege care viza modificarea art.199 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal, articol care se referă la infracţiunile săvârşite asupra unui membru de familie.

Deputatul ALDE care a semnat cele mai multe proiecte de lege este Florică Ică Calotă, activitatea sa parlamentară cuprinzând 21 de proiecte de lege.

Cât priveşte grupul parlamentar PMP, cele mai puţine proiecte de lege au fost semnate de Ion Tabugan – 14, iar cele mai multe de Petru Movilă, 34 de iniţiative legislative.

Sursa foto: Captură video YouTube

 

Citește și...