Inspecţia Judiciară susţine că proiectul de lege dat publicităţii de Ministerul Justiţiei este în contradicţie cu poziţiile sale publice şi cu necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a IJ.
”Am spus-o şi cu alte ocazii că pentru realizarea eficientă a misiunii sale, Inspecţia Judiciară ar trebui să se bucure de independenţă faţă de orice altă entitate. Conducerea Inspecţiei Judiciare atrage atenţia asupra faptului că simpla independenţă operaţională, pe care legea o prevede şi în acest moment nu trebuie confundată cu autonomia instituţională, la care ministrul Justiţiei a făcut referire ca alternativă la trecerea Inspecţiei Judiciare în cadrul Ministerului Justiţiei”, a declarat Bogdan Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare.
El a subliniat că, în acest context, proiectul de lege dat publicităţii ”este în contradicţie” cu poziţiile pubice ale IJ şi cu ”necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a Inspecţiei Judiciare”.
Ministerul Justiţiei a făcut public proiectul de modificare a legilor justiţiei, miercuri seară, în ziua în care ministrul Tudorel Toader a anunţat că documentul a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii pentru avizul consultativ. Proiectul de modificare legilor justiţiei a fost anunţat de ministrul Toader în urmă cu exact o săptămână, generând critici din partea magistraţilor, a asociaţiilor acestora, a societăţii civile, dar şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, Ambasadei SUA şi Comisiei Europene.
Proiectul de lege privind legile justiţiei, care conţine modificări semnificative ce vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
(News.ro)
sursa foto: pixabay.com