Fostul președinte Traian Băsescu a transmis miercuri, cu ocazia Zilei Limbii Române, că la București și la Chișinău se vorbește aceeași limbă și împărtășim aceeași cultură, iar ”cândva, cu siguranță, le vom face pe toate în această țară”.
„Este Ziua Limbii Române! Este al cincilea an de când onorăm la unison, români de-o parte şi de alta a Prutului, dar şi de peste tot în lume, Limba Română. Prin Decretul numărul 304 din 13 martie 2013, am promulgat Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române în România. Coincidenţa face ca în acelaşi an, Curtea Constituţională de la Chişinău să facă dreptate limbii române, declarând-o limbă oficială şi în R. Moldova. La Bucureşti şi Chişinău vorbim aceeaşi limbă, împărtăşim aceeaşi cultură, aceeaşi credinţă şi ne închinăm înaintaşilor aceleiaşi istorii. Cândva, cu siguranţă, le vom facem pe toate în aceeaşi ţară!”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, pe Facebook.
Traian Băsescu a mai spus că, peste Prut, „păstrarea vie a limbii române presupune eforturi, suferinţe şi chiar riscuri.”
„Ştiu că peste Prut, în comunităţile istorice din vecinătatea ţării noastre, dar şi în Diaspora, păstrarea vie a limbii române presupune eforturi, suferinţe şi chiar riscuri. Acestor români le datorăm respect şi recunoştinţă. De la ei putem învăţa, de exemplu, să preţuim limba română zi de zi, iar astăzi să o cinstim cum se cuvine! La mulţi ani, români! La multi ani, vorbitori ai limbii române!”, a conchis fostul șef de stat.
Sursa:Facebook.com/Traian Băsescu