Bilanţul atacului din apropiere de Ambasada SUA din Kabul a crescut la cinci morţi

Vocea.biz / 29.08.2017
Bilanţul atacului din apropiere de Ambasada SUA din Kabul a crescut la cinci morţi

Bilanţul atacului de marţi, din apropiere de Ambasada SUA din Kabul, a crescut la cinci morţi, a anunţat Ministerul de Interne, precizând că numărul deceselor ar putea creşte în continuare, relatează Reuters.

Un atentator sinucigaş s-a detonat în faţa intrării într-o filială a băncii Kabul Bank, dintr-o zonă bogată a capitalei afgane, în apropiere de cartierul diplomatic, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish.

Talibanii au revendicat atacul lansat într-o perioadă în care băncile sunt agglomerate, deoarece oamenii retrag bani înainte de sărbătoarea musulmană Eid al-Adha, de la sfârşitul acestei săptămâni. Teroriştii au afirmat că au vizat soldaţi şi poliţişti care îşi încasau salariile.

Acesta este cel mai recent dintr-o serie lungă de atacuri la Kabul, care subliniază pericolul din oraş. În prima jumătate a anului, 209 persoane au fost ucise şi alte 777 au fost rănite în capital afgană, potrivit datelor ONU.

(News.ro)

sursa foto: Wikipedia

Citește și...