Avocat de origine română, nominalizat de Trump pentru a conduce Oficiul SUA pentru Brevete

Vocea.biz / 28.08.2017
Avocat de origine română, nominalizat de Trump pentru a conduce Oficiul SUA pentru Brevete

 

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a-l nominalize pe Andrei Iancu, un avocat de origine română care l-a reprezentat la un moment dat, pentru funcţia de subsecretar al Comerţului pentru proprietate intelectală şi director al Oficiului SUA pentru Brevete şi Mărci Înregistrate, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Iancu este în prezent partener la casa de avocatură Irell & Manella LLP, unde este specializat în dosare privind proprietatea intelectuală în numeroase domenii, precum cel al dispozitivelor medicale, IT, telefonie, emisii TV, sisteme de jocuri sau periferice pentru computere.

Unul dintre cele mai celebre cazuri ale sale a fost cel în care a reprezentat TiVo în procese privind tehnologia sa DVR. Activitatea sa a permis înţelegeri în afara instanţei de peste 1,6 miliarde de dolari, încasate de TiVo de la companii precum AT&T, Verizon, Microsoft, Motorola sau Cisco.

Compania la care lucrează Iancu l-a reprezentat la un moment pe Trump, împreună cu Mark Burnett Productions şi NBC Universal într-un dosar privind drepturile de autor asupra show-ului de televiziune “Ucenicul”, scrie The Hill.

El a pledat la Oficiul pentru brevete şi mărci înregistrate, la tribunal de district, precum şi la Curtea de Appel federală.

Iancu, născut în România, a publicat lucrări şi a ţinut discursuri privind proprietatea intelectuală şi a predat drept la universitatea UCLA.

Casa Albă a notat că, înainte de a deveni avocat, el a absolvit inginerie spaţială la UCLA şi a lucrat ca inginer la Hughes Aircraft. În acea perioadă, el a primit mai multe premii pentru inovaţie. De altfel, avocatul de origine română este înregistrat în continuare ca inginer în California.

Dacă va fi aprobat de Congres, Iancu va pune capăt unei perioade lungi de confuzie privind conducerea Oficiului pentru Brevete.

În timpul administraţiei Obama, Michelle Lee a condus instituţia, dar administraţia Trump a refuzat să spună dacă o ţine în funcţie sau nu. În iulie, ea a demisionat.

(News.ro)

sursa foto: Twitter

Citește și...