Când un vecin bagă 6 stâlpi de lemn în pământ nu te gândești exact ce și cum face acesta. Dar cu siguranță ceva are în plan, iar cât timp nu dispar animalele de companie ale nimănui din zonă, totul este în siguranță.
Lăsând gluma la o parte, ce s-a întâmplat cu vecinul acestui bărbat a fost poate surprinzător pentru un cartier în care nu multă lume dădea mare dovadă de creativitate.
Mai întâi au apărut 6 stlpi, după care se pare că au continuat să se audă chiar și băti în lemn. Iar după ce curioziutatea a fost satisfăcută, bărbatul a aflat că vecinul lui voia pur și simplu să schimbe cum arăta grădina lui.
Nu a vrut să pună doar bariere între el și ceilalți, căci mulți au fost invitați mai târziu pentru a-i vedea reușitele. Anton, căci așa îl chema vecinul harnic, spunea că era singur, îl părăsise de ceva vreme soșia și că după ce văzuse câteva fotografii pe internet, s-a hotărât să nu mai stea singur și să nu aștepte trecerea simplă a timpului în jurul său.
Privește care au fost realizarile bărrbatului și care au fost sursele de inspirație din partea a doua. Poate și tu poți lua exemplu de la el și poți deveni mai mult decât o simplă clepsidră ce doar privește un nisip ce trece pe lângă el. Este timpul poate să faci și tu ceva nou!