Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu , va dezbate în Parlament modificările aduse la legile Justiției. Președintele Senatului crede că este nevoie de o depolitizare a sistemului de justiție din România, care în ultimii ani a comis abuzuri, conform Mediafax.
”Aceste modificări derivă din importanţa apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, care în ultimii ani au fost încălcate de un sistem care a comis multe abuzuri, abuzuri care reies şi din faptul că România este pe primele locuri în „clasamentul ruşinii”, al proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. (…) Pasul următor este dezbaterea acestor propuneri în Parlament, unde este nevoie de o dezbatere cu argumente solide, de natură juridică. O discuţie legată de persoane şi funcţii, va altera orice dezbatere serioasă”, arată Călin Popescu Tăriceanu, într-un comunicat de presă.
Preşedintele ALDE spune că în redactarea modificărilor mnistrul Justţiei a avut discuţii cu oficialii europeni.
”Referitor la propunerea privind procedura de numire a şefilor DNA, DIICOT şi a procurorului general, argumentul principal pentru o asemenea modificare este dat de nevoia unei depolitizări reale a numirilor, atât în privinţa şefilor ICCJ, cât şi a şefilor procurorilor. Va avea loc o depolitizare pentru că cel care va face aceste numiri va fi CSM-ul, organismul reprezentativ al magistraţilor, nu un factor politic. Dezaprob genul de reacţii politicianiste şi manipulative pe care le-am văzut în spaţiul public, cum a fost reacţia preşedintelui PNL. Ludovic Orban a catalogat această propunere ca fiind neconstituţională. Îi reamintesc că, în urmă cu câţiva ani, susţinea contrariul şi anume că preşedintele României nu trebuie să aibă un rol în procedura de numire a procurorului general şi şefilor DNA şi DIICOT, pentru că în acest fel „va exista o interferenţă în Justiţie şi întotdeauna o să existe tentative de comandă politică”, mai spune Tăriceanu.
Cât priveşte trecerea Inspecţiei Judiciare sub autoritatea Ministerului Justiţiei, preşedintele ALDE afirmă că schimbarea este una normală. ”În mod logic, nu poţi fi şi arbitru şi judecător în acelaşi timp. Nu e normal ca forul care îi verifică pe magistraţi şi procurori să fie tot în subordinea acestora. Aşadar, scoaterea din subordinea CSM garantează o independenţă sporită a Inspecţiei Judiciare”.
Sursa foto: Facebook.com/Călin Popescu Tăriceanu