Instanța Supremă din India a decis joi că intimitatea este un drept fundamental al cetățenilor. Această decizie a Curții Supreme indiene va avea impact asupra modului în care companiile gestionează datele cu caracter pesonal, în scopul lansării cărților de identitate biometrice, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
Un complet de nouă judecători din cadrul Curţii Supreme a Indiei a anunţat hotărârea care aduce într-un mare impas guvernul condus de către Narendra Modi, care a susţinut că intimitatea personală nu este un drept fundamental protejat de Constituţie.
Potrivit deciziei de joi, considerată istorică, dreptul la intimitate “este o parte intrinsecă din Articolul 21, care protejează viaţa şi libertatea”. Anterior, instanţa supremă indiană a decis în două rânduri că viaţa privată nu este un drept fundamental, nefiind menţionată explicit în Constituţie.
Guvernul de la New Delhi a lansat un proiect vast de identificare biometrică, care acoperă accesul la beneficii sociale, conturi bancare, plata taxelor şi impozitelor, iar autorităţile voiau ca înregistrarea să fie obligatorie.
Pe durata audierilor de la Curtea Supremă, judecătorii au recunoscut riscul utilizării abuzive a informaţiilor personale şi provocarea de a proteja astfel de date private în era Internetului. De asemenea, instanţa a decis că trebuie să existe “restricţii rezonabile” în privinţa intimităţii personale.
Sursa foto: Captură video YouTube