Programul vizitei preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, în România

Vocea.biz / 23.08.2017
Programul vizitei preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, în România

Preşedinţia franceză a publicat miercuri, pe site, programul vizitei liderului de la Elysee, Emmanuel Macron, în România, în cursul zilei de joi.

“Această deplasare are ca obiectiv să consolideze legăturile noastre cu aceste ţări partenere şi să evoce în special mizele economice şi sociale, privind politica faţă de migranţi şi apărarea”, se arată în comunicat.

12.30 – Sosirea preşedintelui la aeroportul Henri Coandă din Bucureşti.

13.00 – Ceremonie oficială de primire de către preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, la Palatul Cotroceni

13.20 – Întâlnire bilaterală cu preşedintele României

14.00 – Întâlnire în format extins la nivel de delegaţii

14.30 – Conferinţă de presă comună a celor doi şefi de stat

15.00 – Dejun de lucru a preşedintelui francez cu domnul Mihai Tudose, premier al României, la Vila Lac 1

16.15 – Recepţie a comunităţii franceze la Reşedinţia Franţei. Discurs al preşedintelui francez.

17.30 – Vizită a celor două cupluri prezidenţiale la Muzeul Satului “Dimitri Gusti”

18.20 – Întâlnire a preşedintelui cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri franceze, la Reşedinţia Franţei.

19.30 – Recepţie oferită de preşedintele României şi de doamna Carmen Iohannis la Palatul Cotroceni, în prezenţa invitaţilor francezi şi români din lumea economică şi culturală

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va vizita de asemena şi Austria şi Bulgaria.

(News.ro)

sursa foto: Emmanuel Macron / YouTube

Citește și...