Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite într-un accident în care au fost implicate trei maşini

Vocea.biz / 21.08.2017
Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite într-un accident în care au fost implicate trei maşini

Două persoane – un bărbat şi mama acestuia – au murit, iar alte cinci au fost rănite, în urma unui accident rutier produs luni dimineaţă pe DN1B Buzău – Ploieşti şi în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit poliţiştilor, şoferul care a provocat accidentul era băut.

Accidentul a avut loc în localitatea Merei, după ce un autoturism Volkswagen în care se aflau două persoane a intrat pe contrasens si a lovit alte două autoturisme care veneau din sens opus. Prima maşină lovită a fost acroşată în partea stângă, iar cea de a doua, un autoturism BMW, a fost lovită în plin şi aruncată în afara şoselei.

În urma impactului, şi-au pierdut viaţa două persoane din autoturismul BMW, iar alte cinci au fost rănite, suferind diverse fracturi şi traumatisme. Toţi cei cinci răniţi – două femei şi trei bărbaţi – au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la Spitalul Judeţean Buzău. Persoanele care şi-au pierdut viaţa sunt şoferul autoturismului BMW – un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Adjud – şi mama acestuia, în vârstă de 58 de ani. Cu ei în maşină se mai afla o tânără în vârstă de 25 de ani, care a fost rănită uşor în urma accidentului.

Persoanele aflate în cele două maşini lovite sunt membrii unei familii din judeţul Vrancea, care se întorceau din concediu de la munte.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Mihail Drăghiciu, şoferul care a provocat accidentul era băut, în urma testului cu aparatul Drager rezultând o concentraţie alcoolică de 0,77 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost transportat la spital pentru a-i fi recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

Şoferul are 28 de ani şi este din Mizil.

Circulaţia pe DN 1 B în zona accidentului a fost blocată complet timp de peste două ore, în zonă formându-se coloane de maşini.

(News.ro)

Citește și...