Anchetatorii ar fi descoperit rămăşiţele a trei persoane în locuinţa din Alcanar închiriată de imamul Abdelbaki Es Satty, unde teroriştii ar fi încercat să construiască bombe, cu peste 100 de canistre de gaz, relatează El Pais citând surse apropiate investigaţiei.
Autorităţile încearcă în prezent să identifice cei trei morţi. Anterior, se credea că două persoane şi-ar fi pierdut viaţa în explozie.
Proprietarul casei a declarat că l-a văzut ultima dată pe Satty marţi.
Poliţia a descoperit numeroase note în locuinţă.
Abdelbaki ar fi servit ca imam la Ripoll timp de doi ani, înainte să renunţe brusc, în urmă cu două luni. Credincioşii au atras atenţia că discursul său ar fi devenit radical.
Potrivit poliţiei, autorii atacurilor de la Barcelona şi Cambrils ar fi început să se pregătească în urmă cu aproximativ două luni. Potrivit el Pais, acest lucru sugerează că imamul este posibil să fi fost liderul celulei.
Între timp, forţele de ordine îl caută în continuare pe şoferul camionetei care a intrat în mulţime la Barcelona, omorând 13 oameni şi rănind peste 100, inclusiv trei români. Presa scrie că ar fi vorba despre Younes Abouyaaqoub, un marocan în vârstă de 22 de ani.
(News.ro)
sursa foto: Wikipedia