Un avion de mici dimensiuni s-a părbuşit în Iaşi, pilotul a murit – UPDATE

Vocea.biz / 19.08.2017
Un avion de mici dimensiuni s-a părbuşit în Iaşi, pilotul a murit – UPDATE

Un avion privat de mici dimensiuni la bordul căruia se aflau două persoane s-a prăbuşit, sâmbătă, în apropierea unei păduri din zona localităţii Tătăruşi din judeţul Iaşi.

UPDATE 18.13: Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, a declarat pentru News.ro că echipajele medicale aflate la locului prăbuşirii avionului de mici dimensiuni au declarat decesul pilotului.

El a spus că medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar nu s-a reuşit salvarea pilotului.

Cea de a doua victimă este în stare stabilă, având fracturi şi traumatisme grave şi fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean Iaşi.

Prefectul judeţului a mai spus că avionul s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare şi se afla la o altitudine mică.

UPDATE 18.10: Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că pilotul este în stop cardio-respirator, fiind făcute manevre de resuscitare. “Medicul de pe elicopter resuscitează pilotul aflat în stop cardio-respirator, iar medicul de pe ambulanţă a preluat cea de-a doua persoană. Este conştientă, dar cu mai multe contuzii. Ea va fi preluată de SMURD şi adusă la Iaşi pentru investigaţii”, a precizat Cimpoeşu.



Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), la bordul avionului de mici dimensiuni se aflau două persoane. La fata locului intervin trei autospeciale de stingere incendii, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD. De asemenea, a fost alertat si un elicopter SMURD care ar urma să preia victimele.

Reprezentanţii ISU Iaşi au precizat că, din primele informaţii, cele două persoane aflate la bord erau inconştiente. Coordonatorul SMURD Iaşi a precizat că pilotul este în stop cardio-respirator, fiind făcute manevre de resuscitare.

La rândul lui, prefectul judeţului Iaşi a spus că avionul este unul privat şi era pilotat de un instructor cu experienţă.

(News.ro)

sursa foto: Wikipedia (arhiva)

Citește și...