România a făcut recent o ofertă de a găzdui aproape două mii de refugiaţi aflaţi acum în Grecia şi Italia, a declarat, într-un interviu acordat Realitatea TV, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, care a precizat că în ţara noastră există deja 700 de refugiaţi.
“România şi-a exprimat solidaritatea, deşi am mers pe ideea că nu este normal să avem cote fixe (de refugiaţi-n.r.). În acelaşi timp, ne-am manifestat disponibilitatea de a primi un anumit număr de refugiaţi. Recent, am făcut o ofertă pentru 1.942 de refugiaţi din Grecia şi din Italia, pe care îi putem reloca în România. Avem deja pe teritoriul nostru cam 700 de astfel de refugiaţi. Dar pe lângă aceste lucruri, vreau să vă spun foarte direct că România participă masiv la operaţiunile din Marea Mediterană pentru oprirea afluxului de refugiaţi şi salvarea celor care se încumetă la asemenea acţiuni. La nivelul UE, şi prin instituţia Frontex, şi prin operaţiunile din Marea Mediterană, România a fost unul dintre contributorii cei mai importanţi. Această contribuţie a noastră ne situează pe locul doi între ţările care nu sunt direct vizate de către migraţie”, a declarat ministrul de Externe.
Întrebat cum participă România la lupta împotriva grupării Stat Islamic, el a spus că este în lucru o iniţiativă privind trimiterea de către România a 50 de jandarmi şi poliţişti pentru pregătirea forţelor de securitate irakiene în lupta împotriva Daesh, dar şi că ţara noastră şi-a asumat obligaţia de a contribui cu 800.000 de euro la coaliţia luptei împotriva terorismului, titrează News.ro.
“România şi-a asumat obligaţia de a contribui cu 800.000 de euro la coaliţia luptei împotriva statului islamic şi ajutorarea victimelor populaţiei civile din aceste zone. Pe lângă această contribuţie, care se va întinde pe o perioadă de patru ani, câte 200.000 pe an, mai avem şi o contribuţie de 340.000 de euro, care este destinată în primul rând celor din Siria, oamenilor care suferă. Este, mai ales, un ajutor umanitar şi, de asemenea, vom avea o contribuţie, nu am stabilit-o încă, la Fondul Uniunii Europene pentru ajutorarea refugiaţilor din Siria care se află în Turcia la ora actuală”, a spus ministrul de Externe.
Întrebat dacă există informaţii despre români care să lupte fie în grupările anti-ISIS din Irak sau Siria, fie de partea grupării teroriste, ministrul de Externe a spus că la acest moment autorităţile nu au cunoştinţă despre astfel de cazuri.
“Este, într-adevăr, o problemă preocupantă, dat fiind că există un număr foarte mare de cetăţeni europeni, luptători străini, în cadrul Daesh. Am avut doar două cazuri intens mediatizate, despre un tânăr radicalizat şi un domn mai în vârstă care au avut anumite încercări de a pregăti anumite acţiuni. Nu avem la ora actuală cunoştinţă despre niciun român care luptă în cadrul forţelor Statului Islamic sau pe lângă alte grupări din Siria”, a adăugat ministrul de Externe.