Numeroşi lideri politici au condamnat atacul terrorist de la Barcelona, revendicat de gruparea Statul Islamic, soldat cu cel puţin 13 moţi şi peste 100 de răniţi, relatează AFP.
-Spania-
„Teroriştii nu vor învinge niciodată un popor unit, care iubeşte libertatea în faţa barbariei”, a scris pe Twitter Mariano Rajoy, şeful Guvernului spaniol.
“Nu ne vor teroriza. Toată Spania este Barcelona. Rambla va aparţine din nou nouă, tuturor”, a afirmat regele spaniol Felipe al VI-lea, într-un comunicat publicat de Casa Regală.
Jucătorul de fotbal al Real Madrid Christiano Ronaldo s-a declarat “consternat de ştirile de la Barcelona”.
“Dumnezeu să consoleze toate familiile”, a scris pe Twitter brazilianul Neymar, care a jucat la FC Barcelona din iunie 2013 până în august 2017, înainte de a fi transferat la Paris Saint-Germain. –
-Germania –
Cancelarul german Angela Merkel a transmis condoleanţe Guvernului spaniol. Germania este “strâns legată de Spania în acest moment grav”, a afirmat ea, citată de Deutsche Welle.
“Suntem alături, în doliu, de victimele acestui atac dezgustător de la Barcelona şi în solidaritate şi prietenie cu Spania”, a declarat guvernul german.
La rândul său, ministrul de Externe Sigmar Gabriel s-a declarat “profund şocat de veştile de la Barcelona”.
– Marea Britanie –
Marea Britanie, lovită de mai multe atentate în ultimele luni, este “solidară cu Spania împotriva terorismului”, a reacţionat premierul britanic.
“Gândurile mele se îndreaptă către victimele îngrozitorului atac survenit astăzi (joi – n.r.) la Barcelona şi alături de serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă”, a scris Theresa May pe Twitter.
-Statele Unite
„Statele Unite condamnă atacul terorirst de la Barcelona şi vor face tot ce este necesar pentru a ajuta”, a scris preşedintele Donald Trump pe Twitter. “Fiţi curajoşi şi puternici, vă iubim”, a adăugat el.
Cu puţin înainte, secretarul de stat Rex Tillerson a dat asigurări că Statele Unite vor fi alături de Spania în ancheta în curs.
-Franţa –
Preşedintele Emmanuel Macron a transmis “solidaritatea Franţei pentru victimele atacului tragic de la Barcelona”. “Rămânem uniţi şi hotărâţi”, a scris el pe Twitter.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat stingerea Turnului Eiffel la ora locală 00.45 (1.45 ora României), în noaptea de joi spre vineri, “în semn de omagiu pentru victimele atentatului de la Barcelona”.
– Belgia –
“Nebunia sângeroasă a teroriştilor loveşte Barcelona”, a scris pe Twitter Didier Reynders, ministrul de Externe, a cărui ţară a fost lovită greu de atentatele jihadiste. “Suntem din nou solidari şi ne gândim la victime şi la apropiaţii lor”, a adăugat el.
– Canada –
Premierul canadian Justin Trudeau s-a exprimat pe Twitter: “Canada condamnă atentatul terorist din Barcelona. Gândurile noastre, condoleanţele noastre şi susţinerea noastră sunt alături de victime şi de familiile lor”.
– Olanda –
Este un “atac laş împotriva persoanelor nevinovate”, a declarat premierul Mark Rutte, pe pagina sa de Facebook, vorbind de o “zi neagră”.
– Italia –
“Barcelona cea splendidă, prietenă, a fost atacată. Italia este apropiată de autorităţile locale şi spaniole”, a declarat premierul italian, Paolo Gentiloni.
La rândul său, Papa Francisc şi-a exprimat “îngrijorarea profundă” şi apropierea sa de poporul spaniol.
– Grecia –
Premierul grec Alexis Tsipras şi-a exprimat pe Twitter “solidaritatea cu poporul spaniol”. “În aceste momente dificile, gândurile tuturor sunt la Barcelona”, a adăugat el.
– Rusia –
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat la o luptă mondială împotriva “forţelor terorismului”. “Ceea ce s-a întâmplat confirmă încă o dată necesitatea unei unificări adevărate a eforturilor întregii comunităţi mondiale într-o luptă fără compromis împotriva forţelor terorismului”, a declarat Putin într-un mesaj de condoleanţe adresat regelui Felipe al VI-lea, calificând atacul drept o “crimă crudă şi cinică”.
– Israel –
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat “lumea civilizată” să se unească împotriva terorismului. “Israelul condamnă ferm atacul terorist de la Barcelona (…). În această seară (joi – n.r.), am văzut din nou că terorismul loveşte oriunde”, a adăugat el.
– Turcia –
Ministerul turc de Externe a condamnat “cu cea mai mare fermitate” atacul de la Barcelona. “Reiterăm hotărârea noastră de a rămâne solidari cu Spania, care este o (ţară – n.r.) prietenă şi aliată a Turciei, şi să furnizăm tot ajutorul posibil în acest scop”, a adăugat MAE turc.
– Japonia –
Ministrul japonez de Externe, Taro Kono, şi-a exprimat “cele mai profunde condoleanţe” pentru victime şi familiile lor. “În această perioadă foarte dificilă, aş vrea să transmit solidaritatea noastră cu Spania”, a adăugat el.
– ONU –
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a “condamnat atacurile” şi a “prezentat condoleanţe sincere familiilor şi apropiaţilor persoanelor ucise, precum şi Guvernului şi poporului spaniol”.
El le doreşte “o însănătoşire rapidă răniţilor şi speră că responsabilii pentru această violenţă vor fi aduşi rapid în faţa justiţiei”.
Guterres a exprimat solidaritatea ONU “cu Guvernul spaniol în lupta sa împotriva terorismului şi violenţei extremiste”.
“Membrii Consiliului de Securitate al ONU condamnă în cel mai ferm mod atacul terorist barbar şi laş din Bacelona”, se arată într-un comunicat al Executivului ONU.
– UE –
“Cele mai profunde condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor, lui Mariano Rajoy şi cetăţenilor Spaniei”, a scris preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe Twitter.
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi-a oferit “susţinerea deplină” autorităţilor spaniole. “UE se uneşte pentru a apăra pacea”, a adăugat el.
Pentru preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, “toată Europa este alături de Barcelona”.
– NATO –
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat pe Twitter un atac “îngrozitor”. “Vom rămâne uniţi în lupta împotriva terorismului”, a adăugat el.
(News.ro)
sursa foto: YouTube