Ministerul Economiei va semna un memorandum pentru producerea unui transportor blindat 8×8, în România

Vocea.biz / 18.08.2017
Ministerul Economiei va semna un memorandum pentru producerea unui transportor blindat 8×8, în România

Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a declarat, joi la Ploieşti, că săptămâna viitoare, la Guvern, se va semna un memorandum cu o companie americană pentru producerea unui transportor blindat 8X8, potrivit Mediafax.

„Avem un proiect foarte bun, la Moreni, în Dâmboviţa, cu Rheinmetall, pentru producerea a unui transportor blindat 8X8. Vă anunţ de pe acum că săptămâna viitoare, pe 23 august, semnăm la Guvern un memorandum cu cei de la General Dynamics tot pentru un transportor blindat 8X8, de data aceasta la Uzina Mecanică Bucureşti. În acest context am dorit să vedem şi cele două fabrici de la Ploieşti pentru că şi aici dorim să aducem o astfel de capacitate pentru a putea să dezvoltăm un proiect, cel puţin pe rachete, în perioada imediat următoare”, a declarat ministrul Economiei.

Fifor a mai precizat că iniţial se va dota Armata Română cu astfel de produse.

„Discutăm de două companii mari producătoare de transportoare, mă refer la Rheinmetall, companie germană, şi la General Dynamics, o companie americană. Discuţiile cu cele două companii au fost foarte clare. Producem un produs românesc, este adevărat, plecând de la transfer de tehnologie, german sau american, în România. Şi o companie şi cealaltă retehnologizează uzinele unde se dezvoltă acest produs. Desigur, primul client al celor două uzine va fi Armata Română”, a mai spus Mihai Fifor.

Potrivit ministrului, după dotările care se vor face pentru Armata Română, „putem ieşi şi la export cu aceste produse, produse competitive care vor fi româneşti”.

Ministrul Economiei, Mihai Fifor a vizitat, joi, Uzina Mecanică Plopeni şi Fabrica Electromecanica Ploieşti.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...