Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri, la ora 18:16, în judeţul Galaţi, anunţă Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul, cu magnitudinea 4 grade pe scara Richter, a avut loc la o adâncime de 10, 5 kilometri.
Tot miercuri, un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs, la ora 11:11, în judeţul Buzău, la o adâncime de 113,8 kilometri, titrează News.ro.
De la începutul lunii august, aproape zilnic au avut loc cutremure în zona Buzău – Vrancea, cel din Galaţi fiind al şaisprezecelea.
În 1 şi 2 august, în Buzău au avut loc seisme cu magnitudini de 4,6 şi 4,9, iar în zilele de 3 şi 4 august cutremurele au fost de 3,8. În 10 august, în zona Vrancea au avut loc trei cutremure cu magnitudini de 2,7 şi 2,8.
În ultimii doi ani, în România s-au produs peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4. În România, cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.
Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu, a declarat recent că, din analizele şi cercetările sale, următorul mare cutremur care se va produce în România va fi în anul 2040 sau în perioada 2077 – 2078. În schimb, directorul INFP, Constantin Ionescu, susţine că nu se pot face astfel de estimări, dar afirma că astfel de seisme sunt normale pentru zona Vrancea.