MAI dă vina pe cetățeni pentru aglomerația de la sediul din Pipera

Vocea.biz / 16.08.2017
MAI dă vina pe cetățeni pentru aglomerația de la sediul din Pipera

MAI spune că de vină pentru aglomerația produsă la sediul Serviciului pentru Eliberarea Pașapoartelor din Pipera sunt cetățenii, care nu merg și la celelalte puncte de lucru din București. Volumul de muncă a crescut simțitor, spun autoritățile, care apreciază că luni și marți, la nivel național, au fost prelucrate aproape 2.500 de cereri. 

La sediul Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor din Pipera este aglomeraţie şi pentru că oamenii, inclusiv din alte judeţe, nu merg şi la celelalte puncte de lucru din Bucureşti, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Moniga Dajbog, care a precizat că la Pipera sunt prelucrate aproximativ 600 de cereri pe zi, de până la şase ori mai multe decât la un sediu de sector. Ea a mai spus că în cele două zile libere, 14 şi 15 august, au fost prelucrate, la nivel naţional, aproape 2.500 de cereri, potrivit News.ro.

”În urma discuţiilor de astăzi (miercuri – n.r.), ministrul Afacerilor Interne a solicitat conducerii Direcţiei Generale de Paşapoarte să actualizeze analiza privind măsurile concrete de extindere a infrastructurii şi necesităţile de suplimentare cu personal, care să deservească la capacitate maximă toate sediile din judeţele care se confruntă cu un număr mare de cereri. Termenul pentru realizarea acesteia este de două zile”, a spus Monica Dajbog, la finalul întâlnirii ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte şi cu prefectul Capitalei.

Purtătorul de cuvânt al MAI a mai spus că ministrul Carmen Dan a cerul Direcţiei de Paşapoarte să prezinte în cursul zilei de miercuri o soluţie pentru reducerea aglomeraţiei de la sediul de eliberare a paşapoartelor din Pipera, în condiţiile în care încă de la începutul verii sute de oameni stau ore în şir la coadă pentru depunerea actelor.

Monica Dajbog a precizat că la sediul din Pipera, unde se eliberează paşapoarte pentru cetăţenii din Bucureşti şi din Ilfov, se creează aglomeraţie şi din cauză că mulţi cetăţeni, inclusiv din alte judeţe, nu merg şi la celelalte puncte de lucru din Bucureşti, respectiv Piaţa  Amzei nr. 13, Sector 1; str. Ion Ţuculescu nr. 42, Sector 3; str. Străduinţei nr. 1, Sector 4 şi str. Virtuţii nr. 1-3, Sector 6.

”Într-o zi normală de lucru, în sediul din Pipera se prelucrează aproximativ 600 de cereri, în timp ce într-un sediu de sector se prelucrează puţin peste 100 de cereri”, a subliniat Monica Dajbog.

În legătură cu reclamaţiile făcute cu privire la imposibilitatea plătirii taxelor pentru eliberarea paşapoartelor la Trezorerie, în zilele de 14 şi 15 august, declarate libere, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că această unitate nu se află în subordinea ministerului, astfel că Direcţia Generală de Paşapoarte nu a putut impune deschiderea ghişeelor pentru plata taxelor, însă cetăţenii au avut la dispoziţie alte variante, precum plata online sau la oficiul poştal din zona Pipera.

În zilele de 14 şi 15 august, din cauza  numărului mare de programări pentru depunerea documentelor în vederea eliberării paşapoartelor, conducerea Direcţiei Generale de Paşapoarte a cerut prefecturilor să deschidă mai multe ghişee pentru preluarea documentelor. Astfel, în 14 august au fost deschise centre în judeţele Bacău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Satu-Mare, Teleorman, Vaslui şi în municipiul Bucureşti (sediile din Pipera şi Piaţa Amzei), iar în 15 august, au avut program cu public serviciile publice comunitare din judeţele Galaţi, Maramureş, Mureş şi Vaslui.

În cele două zile, la nivel naţional au fost prelucrate 2.478 de cereri.

”În Bucureşti, la sediul din Pipera accesul publicului s-a făcut cu o întârziere de aproximativ 15 minute, din cauza unor probleme de comunicare între conducerile celor două direcţii care ăli desfăşoară activitatea în respectiva clădire, cea de paşapoarte şi de înmatriculări vehicule. Deşi probleme cu accesul au fost remediate într-un interval de 15 minute, acestea au fost de natură să creeze disconfort cetăţenilor, fapt pentru care directorii celor două direcţii îşi cer scuze public”, a adăugat Monica Dajbog.

Încă din luna iunie, la serviciile pentru eliberarea paşapoartelor din întreaga ţară sunt cozi de zeci, chiar sute de persoane, multe dintre acestea reclamând organizarea defectuoasă şi birocraţia care ar fi principalele cauze ale acestei situaţii.

Carmen Dan a anunţat, luni, că a iniţiat un proiect de modificare a legii pentru prelungirea valabilităţii paşaportului de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârste de peste 25 de ani.

Citește și...