Salariile personalului din penitenciare vor fi mărite cu 15% printr-o ordonanță de urgență

Vocea.biz / 16.08.2017
Salariile personalului din penitenciare vor fi mărite cu 15% printr-o ordonanță de urgență

Ministrul Justiţiei a discutat miercuri cu sindicatele din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, întâlnire în urma căreia s-a stabilit ca salariile personalului din penitenciare să fie mărite cu 15% prin ordonanţă de urgenţă, care va fi finalizată săptămâna următoare, anunţă federaţia, conform Mediafax.

UPDATE 10.40  “Ordonanţa de urgenţă privind mărirea salariilor cu 15% va fi finalizată săptămâna următoare. Am discutat despre statutul poliţistului de penitenciare, ce va fi promovat la începutul lunii septembrie, dar şi despre problema resurselor umane, urmând a fi înaintat un memorandum în Guvern, în septembrie, pentru suplimentarea posturilor”, a declarat pentru MEDIAFAX Sorin Dumitraşcu, preşedintele FSANP.

Clarificările sunt urmare a întâlnirii pe care au avut-o reprezentanţii sindicatelor, pe 10 august, cu ministrul Justiţiei şi premierul României, în care s-au dezbătut cele trei aspecte.

Mihai Tudose le-a promis sindicaliştilor că majorarea de până la 15% va fi acordată şi personalului din penitenciare şi şi-a dat acordul pentru modificarea “în profunzime” a statutului agenţilor şi ofiţerilor din penitenciare, inclusiv în ceea ce priveşte adoptarea denumirii de “poliţişti de penitenciare”.

”Pe partea de salarii avem un accept clar de a se îndrepta această inechitate cu majorarea acordată în structura de apărare cu excepţia penitenciarelor. Urmează să se analizeze exact data de la care se va pune în aplicare majorarea şi pentru penitenciare. În privinţa statutului, primul ministru a fost foarte ferm, favorabil pentru schimbarea denumirii în poliţie penitenciară. Ştim că acum ne denumim funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cuvinte pe care, de obicei, inclusiv mass-media, dar şi opinia publică le schimbă într-un singur cuvânt – gardian, care pentru noi este peiorativ. Privind posturile (premierul – n.r.) a fost de acord că trebuie făcut un material, noi spunem că prin HG trebuie să se schimbe cele 15.000 de posturi în 20.000”, a declarat pe 10 august preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP), Ştefan TeorocTeoroc.

Totodată, premierul a dispus că ministerul Justiţiei să pregătească o propunere referitoare la suplimentarea numărului de funcţii pentru sistemul administraţiei penitenciare şi a unui memorandum prin care să fie continuată ocuparea prin concurs a funcţiilor vacante.

“Anul acesta sunt în curs de desfăşurare concursuri pentru 1200 de posturi, dar ele sunt neutralizate prin efectul pensiilor militare, fiindcă vor pleca mai mulţi de atât.(…) Toţi cei care se încadrează chiar dacă nu sunt chiar pe limita maximă de a sta în sistem, vor ieşi la pensie, deci cam 15% sunt încă pensionabili la acest moment din toată structura de apărare. Putem să spunem că pensionabili, adică cei care îndeplinesc criteriile în acest moment din sistemul administraţiei penitenciare, sunt 10%, adică peste 1.000 de oameni. În mare măsură, toţi care îndeplinesc criteriile vor ieşi (la pensie, n.r.)”, a mai spus preşedintele SNLP, Ştefan Teoroc.

Totodată, premierul a dispus că ministerul Justiţiei să pregătească o propunere referitoare la suplimentarea numărului de funcţii pentru sistemul administraţiei penitenciare şi a unui memorandum prin care să fie continuată ocuparea prin concurs a funcţiilor vacante.

Sindicaliştii au mai cerut ca bugetul penitenciarelor să nu fie redus şi să se asigure resurse pentru modernizarea acestuia, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. Urmează ca, după o discuţie cu ministrul Finanţelor, să fie luată o decizie.

Sursa foto: Captură video Youtube

 

Citește și...