Mesajul lui Obama de pe Twitter a devenit cel mai popular din istorie

Nicoleta Stancu / 16.08.2017
Mesajul lui Obama de pe Twitter a devenit cel mai popular din istorie

O postare din 13 august a lui Barack Obama a reuşit să strângă un număr record de aprecieri, devenind cel mai popular mesaj din istoria reţelei de socializare, conform Mediafax.

Cu un citat al lui Nelson Mandela, alăturat unei fotografii în care apare lângă trei copii de etnii diferite, fostul preşedinte al Statelor Unite a reuşit să strângă în doar trei zile aprozimativ 3 milioane de aprecieri.

”Nimeni nu se naşte urând o altă persoană din cauza culorii pielii sau a preferinţelor religioase”, a scris Obama în postarea sa, făcând referire la incidentele petrecute în Charlottesville.

Postarea lui Obama întrece tweetul Arianei Grande, prin care şi-a anunţat fanii că este “zdrobită” după atentatul de la concertul său de la Manchester din primăvara acestui an. Mesajul artistei a strâns 2,7 milioane de aprecieri, fiind urmat pe locul trei de o postare al lui Ellen DeGeneres, un selfie de la Oscaruri.

În total, trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma evenimentelor ce au avut loc sâmbătă în Charlottesville, Virginia. În timpul marşului naţionaliştilor de dreapta, o maşină a intrat în mulţime, omorând o persoană, iar doi ofiţeri de poliţie au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit la 11 kilometri de Charlottesville.

Peter Knudson, purtătorul de cuvânt al Comitetului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor, a precizat că elicopterul aparţinea Poliţiei din Virginia.

Al Thomas, şeful Poliţiei din Charlottesville, a declarat că, pe lângă cele trei persoane decedate, 35 de persoane au fost răinite în confruntările dintre naţionalişti şi contramanifestanţi.

Autorităţile din Charlottesville au declarat starea de urgenţă după ciocnirile violente dintre naţionalişti şi manifestanţii antirasism ce au avut loc în cadrul marşului privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din oraşul Charlottesville.

Sursa foto: Facebook.com/Barack Obama

Citește și...