Turiştii care vizitează Râşnovul pot merge la un observator de urşi, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, pe Valea Lungă, unde, pentru 25 de euro, pot observa, timp de câteva ore, urşi, lupi sau mistreţi, conform Mediafax.
Râşnovul a decis să continue investiţiile în turism, astfel încât acestea să-i vizeze şi pe iubitorii muntelui, dar mai ales pe cei care vor să privească animalele sălbatice în habitatul lor natural.
Una dintre aceste investiţii este un observator de urşi, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, pe Valea Lungă, în continuarea Cheilor Râşnoavei.
Cabana din care se pot observa animalele are aproximativ 25 de metri pătraţi, iar în interior pot sta 20 de persoane.
Din acest loc sigur, turiştii pot admira, fotografia sau filma carnivore mari, în special urşi, dar mai apar şi lupi, mistreţi sau chiar râşi.
Tariful pe care trebuie să îl plătească turiştii care vor să vină la observator este de 25 de euro/persoană, acesta fiind administrat de Ocolul Silvic al oraşului Râşnov.
Ing. Gheorghe Puiu, şeful Ocolului Râşnov, a declarat că sezonul de observare a animalelor sălbatice este cuprins între lunile martie şi noiembrie, iar turiştii pot merge doar însoţiţi de un maestru de vânătoare, care se şi asigură că nu există niciun risc pentru vizitatori, având cu el şi o armă de vânătoare, în cazul în care există riscul apariţiei unui incident.
Durata la observator nu este limitată şi turiştii pot sta chiar câteva ore până când animalele îşi fac simţită prezenţa, iar condiţia de bază pentru ca animalele să nu se sperie şi să fugă este păstrarea liniştii.
Amenajarea observatorului a început în urmă cu trei luni, iar investiţia, care a fost asigurată integral din bugetul ocolului, s-a ridicat la suma de 30.000 de lei.
Directorul Ocolului Silvic Râşnov a precizat că ideea amenajării unui astfel de observator a venit în contextul în care numărul turiştilor pasionaţi de observarea şi fotografierea sau filmarea animalelor este în creştere şi s-a dovedit a fi o reţetă de succes la Braşov, unde Regia Locală a Pădurilor Kronstadt are două puncte de observare a urşilor în Valea Timişului, vizitate, în acest an, de 270 de persoane.
”Având în vedere că în această zonă avem multe animale, iar vânătoarea de urşi este interzisă, am decis să valorificăm oportunitatea oferită de pasiunea pentru observarea faunei sălbatice. De altfel, în cazul în care cererea din partea turiştilor va fi mai mare decât «capacitatea» observatorului, vom lua în calcul să amenajarea unuia nou. Am avut deja câteva grupuri de turişti care au trecut pragul observatorului”, a declarat Gheorghe Puiu.
Vizitatorii de până acum au apreciat că unul dintre principalele puncte forte ale observatorului de la Râşnov este acela că nu se află amplasat la o înălţime mare, iar acest aspect este important în special pentru fotografi, care pot surprinde mai multe detalii.
Investiţiile în turismul montan vor continua, iar în bugetul pe acest al Ocolului Silvic este prevăzută suma de 10.000 de lei pentru amenajarea unui traseu tematic prin care să fie prezentată flora şi fauna specifică zonei, potrivit directorulului Ocolului Silvic de la Râşnov.
”Vrem să reabilităm potecile care fac legătura între Valea Cetăţii şi Valea Lungă. Pe traseu vom instala şi panouri de informare, similare celor din parcurile naturale, prin care vom prezenta speciile de plante şi animale de pe traseu”, a spus ing. Gheorghe Puiu.
”Tot pentru turiştii pasionaţi de munte a fost amenajată în urmă cu mai mulţi ani şi zona de picnic şi camping din Valea Lungă, unde sunt oferite toate facilităţile, de la pavilioane acoperite, cu băncuţe şi mese, la toalete ecologice. Zona este extrem de căutată de turişti”, a mai spus şeful Ocolului Silvic.
Sursa foto: Captură video You Tube