Două persoane, suspectate că intermediau șpăgi la Facultatea de Medicină din Iași, arestate. Câți bani cereau restanțierilor

Vocea.biz / 10.08.2017
Două persoane, suspectate că intermediau șpăgi la Facultatea de Medicină din Iași, arestate. Câți bani cereau restanțierilor

Două persoane au fost arestate preventiv la Iaşi, fiind bănuite că intermediau şpăgi la UMF. Cei doi cereau între 150 şi 450 de euro de la studenţi restanţieri, promiţându-le că îi vor ajuta să treacă examenele, transmite corespondentul Mediafax,

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, P.V.Ş ( 30 ani) şi A.M ( 22 ani) au fost arestaţi preventiv marţi, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de inflenţă şi dare de mită.

Cei doi sunt bănuiţi că, în perioada 17 iunie – 27 iunie au pretins şi primit sume de bani în valută de la studenţi restanţieri din cadrul UMF Iaşi, variind între 150 – 450 de euro, în mod direct ori indirect, ”tranzacţionând influenţa fictivă sau influenţa reală asupra unor cadre universitare din cadrul Facultăţii de Medicină în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu (promovarea examenelor restante prin acordarea de note de trecere fără a fi îndeplinite condiţiile de promovare a acestor examene)”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că este vorba despre Vladimir Ştefan Păun şi Abdi Mustafa, care intermediau şpăgile la profesori din UMF pentru ca studenţii restanţieri să primească note de trecere.

Abdi Mustafa este student în anul trei la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, are 22 de ani şi este de origine siriană.

Sursa foto: Captură video You Tube

Citește și...