Campanie pentru stimularea donării de sânge, în București, săptămâna viitoare

Vocea.biz / 04.08.2017
Campanie pentru stimularea donării de sânge, în București, săptămâna viitoare

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, vineri, că municipalitatea, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), împreună cu Centrul de Tineret şi servciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, va organiza în cursul săptămânii următoare o campanie prin care să fie stimulată donarea de sânge, pentru că “este criză de sânge mai ales în perioada verii”.

Directorul medical al ASSMB, Turkes Ablachim, a precizat că aceste campanii vor fi făcute regulat, în paralel cu o campanie de educare a publicului.

“Am observat că este criză de sânge. Mai ales în perioada verii, tradiţional apare această neplăcere. De aceea am luat decizia ca săptămâna viitoare, primăria Capitalei, prin ASSMB, Centrul de Tineret, cu sprijinul Ambulanţei Bucureşti-Ilfov, să organizeze o acţiune prin care să se stimuleze donarea de sânge, prin care să vină cât mai mulţi tineri, persoane care îndeplinesc condiţiile medicale pentru a dona sânge, să îi ajute pe bolnavii care au nevoie de transfuzii”, a declarat Gabriela Firea, la comandamentul de combatere a efectelor caniculei organizat la primăria Capitalei.

Firea s-a declarat convinsă că “gestul primăriei va fi urmat şi de alte instituţii, pentru a nu mai avea criză de sânge în Bucureşti şi în ţară”, notează News.ro.

La rândul său, directorul medical al ASSMB, Turkes Ablachim, a spus că aceste campanii de stimulare a donării de sânge vor fi făcute regulat, în paralel cu o campanie de educare a publicului.

“Este în primul rând treaba primăriei, dar aşteptăm şi sprijinul ONG-urilor şi al întregului personal medical ca să facem o campanie pentru educarea populaţiei în sensul donării de sânge, a creşterii simţului civic, pentru că fiecare dintre noi am putea fi în situaţia de a avea nevoie de sânge. Vom organiza în mod regulat campanii pentru stimularea donării de sânge”, a spus directorul medical al ASSMB.

Sursa foto: Facebook.com/ Idei3D

Citește și...