O organizație a emis un semnal de alarmă către părinți, spunând că este periculos ca aceștia să adoarmă cu copilul pe piept, pentru a evita riscul sufocării, conform Independent.
Dormitul alături de copil este un subiect controversat. Deși în multe culturi adulții și copiii lor obișnuiesc să doarmă împreună, există critici care consideră acest lucru un mare risc. Lullaby Trust, o organizație ce oferă sfaturi experte în privința unui somn sigur pentru bebeluși, a avetizat părinții să nu adoarmă pe canape sau într-un scaun cu copilul în brațe. Acest lucru poate crește riscul de sindromul morții subită a sugarului (SMSS) de până la 50 de ori.
Unul din rapoartele organizației a arătat că în Anglia și Țara Galilor aproximativ o șesime din bebelușii ce au murit de SMSS au fost găsiți dormind cu un adult pe canapea. “Dormitul pe canapea sau în scaun cu un copil este una din situațiile de risc înalt pentru ei”, a spus un purtător de cuvânt al Lullaby Trust a declarat pentru Huffington Post. “Nu doar că există riscul de accidente și sufocări, dar mai crește și riscul de SMSS până la 50 de ori.”
Lullaby Trust sugerează părinților să pună bebelușul într-un loc separat dacă aceștia cred că ar putea să ațipească. În ce privește alăptatul, mamele ar trebui să mai aibă pe cineva cu ele sau să stea într-o poziție în care se simt încrezătoare că nu vor adormi. Dormitul alături de copil nu este o opțiune dacă oricare din părinți fumează, consumă alcool, ia droguri sau se simte obosit sau dacă bebelușul a fost născut prematur.