Cel puţin 54 de persoane au fost rănite în gara Francia din Barcelona, în urma unui accident feroviar. Un tren s-a izbit de un amortizor de pe calea ferată.
UPDATE: Un român a fost rănit în accidentul feroviar produs vineri în Barcelona, acesta având răni uşoare şi fiind internat într-un spital, anunţă MAE.
Conform MAE, până în prezent autorităţile locale au confirmat existenţa unui cetăţean român printre victimele accidentului. Acesta se află internat într-o unitate spitalicească din Barcelona, prezentând răni uşoare.
Oficiul Consular a contactat unitatea spitalicească pentru a obţine informaţii cu privire la situaţia acestuia.
UPDATE: Consulatul General al României la Barcelona are în atenţie accidentul feroviar produs vineri şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare privind existenţa unor cetăţeni români printre victime.
Până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară, se arată în răspunsul MAE la solicitarea News.ro.
Consulatul General al României la Barcelona monitorizează cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.
UPDATE: “Este un tren regional care venea din localitatea Sant Vicenç de Calders. Nu sunt morţi, ”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Protecţiei Civile, conform News.ro
Potrivit EvoNews, în jur de 18 persoane urmează să fie transportate la spital, cinci dintre acestea fiind rănite grav.
sursa foto: Twitter