Netanyahu promite să închidă Al Jazeera din Israel motivând că “incită la violenţă”

Vocea.biz / 27.07.2017
Netanyahu promite să închidă Al Jazeera din Israel motivând că “incită la violenţă”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis că va închide postul de televiziune Al Jazeera din Israel, susţinând că aceasta “incită la violenţă”, informează The Independent, citat de Medifax.

Tensiunile au escaladat în ultimele zile în Ierusalim, după ce palestinienii au opus rezistenţă intensificării măsurilor de securitate pe esplanada moscheilor.

Al Jazeera, ce a fost în repetate rânduri acuzată de prejudecăţi faţă de Israel, a acoperit acest subiect.

“Reţeaua Al-Jazeera continuă să incite la violenţă în jurul (subiectului, not.red.) Muntelui Templului”, a scris Netanyahu în ebraică pe Facebook.

“Am făcut apel de câteva ori la agenţiile de implementare a legii să închidă biroul Al-Jazeera din Ierusalim”, a adăugat acesta.

“Dacă acest lucru nu va avea loc din motve legale, voi lucra la elaborarea unor legi necesare pentru îndepărtarea Al Jazeerei din Israel”, a mai spus premierul israelian.

Sursa foto: Facebook.com/ Benjamin Netanyahu

Citește și...