Producţie aproape inexistentă de ciuperci în pădurile din Arad

Vocea.biz / 21.07.2017
Producţie aproape inexistentă de ciuperci în pădurile din Arad

Culegătorii de ciuperci care au cesionat suprafeţe în pădurile statului spun că producţia este aproape inexistentă în acest an, din cauza secetei prelungite, arătând că de cel puţin 50 de ani nu s-a mai întâmplat să nu găsească deloc ciuperci pe sute de hectare, de pe care în anii anterior au adunat mai multe tone, iar marfa era trimisă în Italia şi Franţa.

Comercianţii de ciuperci din judeţul Arad şi-au închis majoritatea centrelor de colectare, pentru că puţini culegători care au cesionat suprafeţe în pădurile statului au avut recoltă, ei afirmând că din cauza secetei prelungite ciuperile nu au apărut.

În acest an, în zona Milova, una de tradiţie în culegerea speciilor hribi şi gălbiori, oamenii nu au avut câştiguri din această activitate.

”De când mă ocup de culegerea ciupercilor, de peste 50 de ani, nu s-a întâmplat aşa ceva. Nicio ciupercă nu am găsit în pădure. Pământul e uscat, aici nu a plouat de mai bine de o lună”, spune o femeie care avea un centru de colectare pe care a fost nevoită să-l închidă.

”În alţi ani adunam cantităţi mari şi era o activitate profitabilă, dar acum nu s-au făcut deloc bureţii. Nu îmi amintesc să fi avut aşa secetă, că suntem între dealuri, mereu am avut ploi”, a spus un culegător.

Aceaşi situaţia este întâlnită în aproape toate pădurile din judeţul Arad, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice. Aceştia spun că a fost cesionată pentru culegerea ciupercilor o suprafaţă de 102.000 hectare de păduri de stat, însă a fost impusă o limită de recoltare de 15 tone, pentru protejarea speciilor, din cauza secetei. Nici această cantitate nu se va recolta, însă, conform cesionarilor.

”În acest an, pe fondul secetei prelungite, producţia de ciuperci este foarte scăzută. La licitaţii s-a cesionat dreptul de recoltare pentru o cantitate de aproximativ 15 tone, cantitate care nu va putea fi realizată în condiţiile actuale”, a declarat, vineri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Arad, Gelu Zdrenghea.

Proprietarii centrelor de colectare spun că în acest an nu vor trimite ciuperi la export, în condiţiile în care în anii anteriori zeci de tone ajungeau în special pe pieţele din Italia şi Franţa.

Citește și...