Pompierii şi scafandrii din Brăila au reluat căutările copilului de 14 ani şi a unchiului său care s-au înecat în Dunăre – UPDATE

Vocea.biz / 20.07.2017
Pompierii şi scafandrii din Brăila au reluat căutările copilului de 14 ani şi a unchiului său care s-au înecat în Dunăre – UPDATE

Pompierii şi scafandrii din Brăila au reluat, vineri dimineaţă, căutările copilului de 14 ani şi unchiului său de 30 de ani, care s-au înecat cu o zi în urmă în Dunăre, la Plaja Lipovenească. Cei doi au fost căutaţi şi joi, până la lăsarea întunericului, însă fără succes.

UPDATE: Potrivit purtătorului de cuvânt al nspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, colonelul Ştefan Stoian, vineri, de la ora 7.30, echipajul de scafandri a reluat căutările în amănunt a zonei în care se presupune că s-au înecat băiatul de 14 ani şi unchiul său de 30 de ani.

Căutările vor continua pe tot parcursul zilei, dacă va fi nevoie, până ce trupurile celor doi tineri vor fi găsite.

Joi după-amiază, doi fraţi minori, aflaţi la Plaja Lipovenească, au intrat să se scalde în Dunăre. La un moment dat, ei au dat semne că se îneacă, astfel că unchiul lor, în vârstă de 30 de ani, s-a aruncat după ei în fluviu. Unul dintre copii a reuşit să fie adus la mal de un gălăţean care a fost martor al incidentului. Din nefericire, unchiul copiilor şi cel de-al doilea minor, un băiat de 14 ani, au fost înghiţiţi de apă.

Joi, cei doi au fost căutaţi de către scafandri şi pompieri până la lăsarea întunericului, însă fără succes.

Zona în care cei doi au fost înghiţiţi de ape este extrem de periculoasă. În urmă cu aproximativ două săptămâni, un alt brăilean şi-a găsit sfârşitul în Dunăre, în acelaşi loc. Este o zonă în care apa este foarte adâncă şi se formează curenţi foarte periculoşi, dar în pofida avertismentelor date de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, brăilenii continuă să meargă la scăldat sau la pescuit în acest punct, fără să ia în considerare că îşi pun vieţile în pericol.



Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, colonelul Ştefan Stoian, căutările au fost începute în urma unui apel la 112 care anunţa ca două persoane, un copil de 14 ani şi un tânăr de 30 de ani, au intrat în apă şi nu au mai ieşit.

La faţa locului s-au deplasat scafandrii care au început căutările în fluviu şi un echipaj SMURD.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, trupurile celor doi nu au fost găsite.

(News.ro)

sursa foto: IGSU

Citește și...