Controlul judiciar pentru Ioana Băsescu, revocat de Înalta Curte de Casație. Elena Udrea rămâne cu măsura preventivă

Vocea.biz / 18.07.2017
Controlul judiciar pentru Ioana Băsescu, revocat de Înalta Curte de Casație. Elena Udrea rămâne cu măsura preventivă

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Jutiţie au revocat, marţi, măsura controlului judiciar impusă Ioanei Băsescu în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a fostul preşedinte Traian Băsescu. De asemenea, magistraţii instanţei supreme au decis menţinerea controlului judiciar în cazul Elenei Udrea.

”Admite contestaţia formulată de inculpata Băsescu Ioana împotriva încheierii din 11 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală. Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi rejudecând: Revocă măsura controlului judiciar luată faţă de inculpata Băsescu Ioana. Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Tarhon Victor împotriva aceleiaşi încheieri penale. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate”, este decizia pronunţată joi şi publicată pe portalul ICCJ, conform News.ro.

Astfel, măsura controlului judiciar este menţinută pentru Elena Udrea, Victor Tarhon, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon şi Ioan Silviu Wagner.

Potrivit unor surse judiciare, magistraţii au încuviinţat ca Elena Udrea să poată părăsi ţara şi să meargă la Atena în perioada 20 iulie – 10 august pentru investigaţii medicale.

În 11 iulie, Curtea de Apel Bucureşti constatase legalitatea măsurii preventive pentru Elena Udrea, Ioana Băsescu, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, magistraţii dispunând menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia. Această decizie a fost contestată la instanţa supremă.

În dosarul privind campania prezidenţială din 2009 sunt acuzaţi Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu, şi Dan Andronic.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, implicată direct în campania lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din 2009, pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor, a fostului  secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia şi a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon pentru luare de mită, a Ioanei Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, notar public, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi a lui Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare. De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată, în libertate, a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

Citește și...